Duş rece în Trivale! Argeşul rămâne o veritabilă “bestia nera” pentru UTA

Duş rece în Trivale! Argeşul rămâne o veritabilă “bestia nera” pentru UTA

UTA a fost învinsă clar în această seară la Piteşti, pe arena “Nicolae Dobrin”, scor 4-1, meci contând pentru etapa a patra din play-out-ul Ligii 1. Balint a redescoperit faptul că are atacanţi în lot şi a început destul de curajos şi ofensiv, total opus faţă de ce a preferat să alinieze cu Hermannstadt. Aşa cum ne aşteptam, utiştii s-au trezit rapid din somnolenţa de etapa trecută, când au făcut figuraţie pe teren şi au pus serios osul la treabă în Trivale. Iar UTA a început bine meciul, cu presing avansat şi cu câteva raiduri periculoase. La prima ocazie, precum o echipă eficientă în deplasări, echipa arădeană a marcat în minutul 10 în urma unei acţiuni reuşite, cu Petre aşezându-i mingea cu capul la 16 metri lui Albu, mijlocaşul arădenilor executându-l cu un şut plasat, la colţul lung, pe Greab. Peste două minute, Petre a fost aproape să mărească avansul UTA-ei, dar Muşat a respins din faţa porţii. Doar cinci minute a durat bucuria “roş-albă”, pentru că Grecu a marcat cu o execuţie superbă, în stilul celebrului Del Piero, cu un şut la vinclu din 15 metri, în ciuda efortului făcut de Iacob. După 1-1 s-a jucat deschis, ambele echipe fiind destul de active, cu o echipă arădeană ceva mai insistentă, dar fără să îşi creeze şanse importante. Cei care au marcat au fost tot argeşenii, în minutul 39, atunci când Muşat a centrat excelent de pe stânga, iar Drăghici a marcat din foarfecă de lângă Ilie, care s-a întors cu spatele şi a cărui deviere l-a păcălit pe Iacob, 2-1 la pauză. Portarul UTA-ei şi-a salvat echipa la şase minute de la reluare, respingând cu un reflex incredibil la mingea trimisă cu capul de Drăghici, pe care scria 3-1.

UTA, întoarsă spectaculos de piteşteni: trei super-goluri marcate de gazde!

UTA a riscat şi pe undeva nespecific ei, a fost nevoită să forţeze şi să atace poziţional în partea a doua, în faţa unei adversare specialiste şi ea în apărare. Ocaziile au curs însă tot la poarta oaspeţilor, Şerban ratând de puţin ţinta în minutul 59, cu un şut din careu. UTA a măcinat în gol, fără să găsească drumul spre poartă, iar pe contraatac, piteştenii au mai irosit o şansă bună de a încheia conturile, nou intratul Cristi Dumitru şutând  plasat din opt metri, pe direcţia lui Iacob. Abia în minutul 82 a apărut o ocazie şi la poarta gazdelor, dar Greab a respins mingea trimisă cu capul de Erico, în urma unui corner. Pe contraatac, Argeşul a cerut penalty la faultul în careu comis de Peteleu asupra lui Malele. UTA a dominat finalul de meci şi a presat cu toate liniile, iar Greab a mai scos o dată de sub bară, după un şut centrare a lui Shlyakov. Argeşul a iertat-o pe UTA pe două contre, dar apoi a executat-o tot de două ori, în doar trei minute! Mai întâi, Dumitru a scăpat singur în minutul 88, marcând cu o scăriţă de efect peste Iacob, ieşit la întâmpinare, pentru ca în minutul 90, Malele să pivoteze frumos în careu, cu Ilie în spate şi să marcheze cu un şut în cros din şapte metri, pentru scor final 4-1.

Se complică lucrurile! Când te joci cu focul, fotbalul te pedepseşte…

Înfrângere severă pentru UTA, care probabil că regretă acum cadoul făcut Sibiului, etapa trecută. UTA cade pe 9, dar mai poate pierde două poziţii dacă Astra şi Voluntari câştigă în această a patra etapă din play-out, iar lucrurile deja se complică. Tot cu o victorie, Viitorul s-ar apropia la trei lungimi de UTA şi locul de baraj nu mai este atât de îndepărtat. În concluzie, Argeşul rămâne o veritabilă “bestia nera” pentru “Bătrâna Doamnă”, “alb-violeţii” câştigând şapte din nouă puncte posibile în duelurile directe din acest sezon cu arădenii. Mai mult, UTA nu a câştigat în faţa piteştenilor din 2013, iar în ultimele nouă meciuri directe s-au consemnat şase victorii ale Argeşului şi trei egaluri! Singurele amintiri plăcute legate de Trivale pentru “roş-albi” rămân cele de la promovarea de anul trecut, când UTA şi Argeşul intrau împreună în Liga 1 după un egal ce a mulţumit pe toată lumea. Altfel, în loc să declare lucruri urâte despre numeroşii suporteri arădeni care au contestat echipa că nu şi-ar fi apărat corect şansele în ruşinosul meci cu Hermannstadt, Laszlo Balint trebuie să înţeleagă că roata se învârte precum în viaţă, iar dacă te joci cu focul şi nu eşti corect cu fotbalul, el te pedepseşte la prima ocazie.

Formaţii:

FC Argeș: Greab – Tofan, Turda, Maric (78 Boldor), Mușat – I.Șerban, Meza Colli – Drăghici (72 Dumitru), Palic (72 Honciu), Grecu (72 De Jonghe) – Malele. Antrenor: Andrei Prepeliță

UTA: Iacob – Peteleu, Erico, Ilie, Shlyakov – Roger (64 Bustea), Albu, Vorobjovas (84 Roşu), Rusu (78 Miculescu) – Hora (78 Buhăcianu), Petre (64 C.Rus). Antrenor: Laszlo Balint.

Arbitri: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) – Alexandru Cerei (Cluj), Marius Marchidanu (Brăila). Observator FRF: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea).

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *