FCC UAV scăpa oricum de drumul spre nordul Moldovei, Triumf Botoşani s-a retras din campionat
Consiliul Director al Federației Române de Baschet a adoptat mai multe decizii după întrunirea din 1 februarie, printre acestea fiind și aprobarea cu unanimitate de voturi a retragerii formației AC Triumf Botoșani din Liga Națională de baschet feminin. Potrivit comunicatului transmis de frbaschet.ro, forul a luat act de retragerea oficială a clubului din Botoșani și campionatul o să continue cu 12 echipe. Moldovencele au disputat opt partide în LNBF, toate pierdute. Ultimul meci oficial al acestei formații a fost pe 4 decembrie 2021, în sala proprie, împotriva lui CSM Alexandria, după care Triumf a solicitat amânări pe bandă rulantă. Cu formaţia din Botoșani au mai apucat să joace în acest sezon și formațiile Sepsi-SIC, CSM Târgoviște, Olimpia CSU Brașov, Sirius Târgu Mureș, CSM Satu Mare și FCC Baschet UAV Arad (de două ori), liderul la zi al campionatului fiind singura echipă care a întâlnit debutanta sezonului tur-retur, ca urmare a unei înţelegeri între cele două cluburi. FCC UAV se impunea categoric la final de octombrie, cu 97-57 şi 111-51, cel de-al doilea meci disputându-se la Timişoara. Partida retur dintre FCC UAV şi Triumf era programată iniţial în februarie, dar cele două cluburi au ajuns la un acord să lege turul şi returul pentru a reduce cheltuielile şi a evita expunerea în condiţiile de pandemie. Mai trebuie menţionat că partida s-a desfăşurat la Timişoara pentru că, potrivit regulamentului, nu se puteau juca ambele partide în acelaşi oraş.
Federaţia a oficializat retragerea: Aradul e singura echipă ce a jucat de două ori cu moldovencele
Interesant e că returul de la Botoşani trebuia să se joace exact mâine, în cadrul etapei a 18-a, astfel că retragerea formaţiei din Moldova scutea oricum Aradul de lunga deplasare în nordul Moldovei. FCC UAV e lider în campionat, cu 33 de puncte, bilanţ de 16 victorii şi o înfrângere, urmată de CSM Alexandria, 26 de puncte (11/4), CSM Satu Mare şi Sepsi SIC, ambele cu 25 depuncte şi un bilanţ de 12 victorii şi un singur eşec. Aşadar, “galben-albastrele” au etapă liberă în acest sfârşit de săptămână, care programează meciurile rundei a 18-a: Universitatea Cluj – KSE Târgu Secuiesc, CSM Satu Mare – Sirius Mureşul Târgu Mureş, Agronomia – Rapid şi Phoenix – Olimpia Braşov, toate meciurile programate vineri, 4 februarie. Duelul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe şi CSM Alexandria a fost amânat pentru data de 17 februarie, campioana având cazuri de Covid-19 în lot. Următoarele meciuri ale „galben-albastrelor” lui Jose Araujo sunt programate miercuri, 9 februarie, pe teren propriu cu „U” Cluj şi sâmbătă, 12 februarie, în deplasare la CSM Satu Mare.