Elevii arădeni află totul despre tir în săptămâna “Şcoala altfel”
Poligonul „Sorin Babii” din Arad rămâne o atracţie continuă pentru tinerii din oraşul nostru. În cadrul acţiunii „Şcoala altfel”, demarată luni, aproape 200 de elevi din şcolile şi liceele din municipiu află totul despre tirul sportiv, antrenorii secţiei din cadrul Clubului Sportiv Municipal aşteptându-i pe copii pe tot parcursul acestei săptămâni, dedicată activităţilor extra-şcolare. Acţiunea desfăşurată la poligon este şi o bună modalitate de a selecta cei mai buni elevi, care au această aplecare spre tir.
Aproape 200 de copii la poligon
„Luni am avut la poligon trei clase de la „Ghiba Birta”, astăzi (n.n. marţi) am avut elevi de la „Vasile Goldiş”, mâine vor veni două clase de la Generală numărul 1, iar joi vom avea tot două clase de la Şcoala Generală numărul 5. Săptămâna se va încheia pentru noi cu un concurs zonal, programat vineri şi sâmbătă. În cadrul acţiunii, le prezentăm copiilor poligon, istoria acestui sport şi performanţele sale, iar la sfârşit avem serii de 5 focuri cu puşca”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secţiei de tir de la CSM Arad, Gheorghe Pop.