DSP Arad dă liber pentru 500 de spectatori, la meciul UTA – FC Voluntari!

DSP Arad dă liber pentru 500 de spectatori, la meciul UTA – FC Voluntari!

Directorul Direcției de Sănătate Publică din Arad a anunțat că meciurile celor de la UTA, de pe noul stadion, ar putea fi vizionate de 500 de spectatori, urmând să fie respectate toate normele de siguranță.

Totuși, rămâne de văzut dacă FRF și LPF, precum și celelalte autorități ale statului, vor ține cont de propunerea DSP Arad și vor permite accesul fanilor la partide celor de la UTA.

„Oricând putem să revenim pe stadion, pentru că am avut o discuție și cred că activitățile economice și sociale trebuie să meargă înainte. Dacă va exista un meci pe stadion, acest meci trebuie făcut în condițiile legislației în vigoare, ca să păstrăm acea prevenție.

Toți suporterii trebuie să fie organizați în așa fel încât să se păstreze distanțarea socială, să poarte mască, să fie termometrizați, și să fie la cel puțin un metru distanță.

Trebuie să mergem mai departe și chiar eu o să mă duc la meci și o să susțin UTA”, a declarat Horea Timiș, la TV Arad.

Directorul DSP Arad anunță că pot fi 500 de fani pe stadion de la următorul meci

Întrebat dacă acest lucru s-ar putea realiza încă de la următorul meci, când UTA va primi vizita celor de la FC Voluntari, vineri, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, directorul DSP Arad a răspuns:

„Da, 500 de persoane. După cum am spus, noi suntem de acord cu aceste evenimente și chiar le susținem.

Chiar dacă legislația de la București este foarte restrictivă, dacă noi respectăm toate aceste măsuri, și Aradul este unul dintre cele mai civilizate județe din România, trebuie să merge înainte, să avem manifestări sportive și culturale. Dacă respectăm regulile, nu trebuie să avem probleme„, a mai spus Horea Timiș.

(digisport.ro)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *