Iordan şi Petruse, la Jocurile Mondiale de la Cali
A noua ediţie a Jocurilor Mondiale, aflate în plină desfăşurare la Cali, în Columbia, se apropie de sfârşit. Astăzi şi sâmbătă intră în scenă gimnastica aerobică, printre sportivii care reprezintă România aflându-se şi cei doi componenţi ai CS Universitatea Arad, Marius Petruse şi Cristian Iordan, pregătiţi de Ramona Haidu. Gimnastica aerobică şi-a făcut apariţia în programul Jocurilor Mondiale la ediţia din 1971, de la Lahti, pentru ca în acest an să-şi largească aria de cuprindere, prin introducerea mai nou venitelor aerobic step si aerobic dance, astfel că la Cali pe listele de start se află 144 de gimnaşti si gimnaste din 14 ţări.
Concursul se anunţă extrem de puternic şi echilibrat, cu primii opt clasaţi la Campionatele Mondiale de la Sofia, din 2012, finalele urmând a fi disputate de primii patru clasaţi în calificări, maximum un competitor pe ţară. Astăzi sunt programate calificările şi finalele la masculin individual, perechi şi dance, precum şi calificările la step, urmând ca sâmbătă să se desfăşoare calificările şi finalele la feminin individual, trio şi grup, dar şi finalele la step.
Cu excepţia concursului de la step, gimnaştii români se vor afla în competiţie la toate celelalte discipline, fiind cotaţi ca favoriţi la medalii. Cei doi arădeni, Iordan (individual şi dance) şi Petruse (perechi şi dance) , vor putea fi urmăriţi în direct în această noapte, de la ora 02,30, în direct pe Digi Sport 2 (reluare sâmbătă de la ora 21), în cadrul calificărilor şi finalelor în probele de individual, perechi şi aerodance.