Daniela Dodean e vedeta Aradului la Naţionale
Buzăul găzduieşte la sfârşitul acestei săptămâni, în perioada 1-3 martie, o nouă ediţie a Campionatelor Naţionale de seniori la tenis de masă. CSM Arad va fi reprezentat, la masculin, de Adrian Dodean, în vreme ce în concursul feminin vor evolua Daniela Dodean-Monteiro, Andreea Fistyulof, Mihaela Plăeaşu şi Irina Rus. La „dublu”, Dana Dodean va face pereche cu Eliza Samara, cele două foste campioane şi medaliate europene fiind mari favorite la cucerirea unui nou titlu, în vreme ce Fistyulof şi Plăeaşu vor face şi ele tandem, pentru un rezultat cât mai bun. Tot la dublu”, dar la masculin, Adi Dodean va evolua alături de Alin Spelbus, de la Pristavu Câmpulung.
Dodean şi Samara, mari favorite la titlu
La „dublu” mixt, Dana Dodean face echipă cu vicecampionul european, buzoianul Ovidiu Ionescu, în vreme ce Adi Dodean va juca alături de Irina Ciobanu, de la Slatina. Delegaţia arădeană pleacă spre Crâng în cursul dimineţii de joi, Dana Dodean făcând joncţiunea cu restul echipei la Aeroportul din Bucureşti. Antrenorul Cristian Dodean îşi pune speranţe în obţinerea câtorva medalii, favoriţi fiind fără îndoială Dana şi Adi, atât în probele de simplu, cât şi în cele de „dublu”.