CS UAV Arad joacă primul meci în aprilie
Echipele de rugby Ştiinţa Petroşani şi RC Bârlad au anunţat că, din motive financiare, nu vor evolua în Superligă, Comisia de Competiţii din cadrul Federaţiei Române de Rugby a stabilit calendarul competiţional pentru ediţia 2012 a Diviziei Naţionale de Seniori.
Cel de-al doilea eşalon rugbistic va fi alcătuit din şase formaţii: CSM Suceava, RC Bârlad, RC Stejarul Buzău, CSO Pantelimon, CS UAV Arad şi CS Ştiinţa Petroşani.
Prima etapă a Diviziei Naţionale este programată pentru data de 7 aprilie, urmând ca returul să înceapă în 19 mai. Ultima etapă înaintea vacanţei de vară este programată în 2 iunie, urmând ca echipele să revină pentru ultimele două etape ale sezonului regulat în 4 şi 11 august.
La încheierea sezonului regulat, primele trei clasate vor disputa play-off-ul pentru promovare, în timp ce formaţiile clasate pe locurile 4, 5 şi 6 joacă în play-out. Atât în play-off cât şi în play-out, echipele pornesc de la zero, fără a se ţine cont de punctajele acumulate anterior.
A doua fază a campionatului începe în 18 august, urmând să se încheie în 29 septembrie.
Ocupanta locului I promovează direct în Superliga, locul al II-lea joacă meci de baraj, acasă, cu locul al VII-lea din Superliga CEC Bank, în data de 13 octombrie 2012. Din Divizia Naţională de Seniori nu retrogradează nicio echipă.
Echipele din acest eşalon au programate şi patru etape în Campionatul Naţional de Rugby în 7, în 28 iulie, 20 şi 27 octombrie, runda finală urmând să aibă loc în 3 noiembrie. Turul preliminar al Cupei României, la care participă formaţiile din eşalonul secund, va avea loc în 1 septembrie.