Consilierii locali au stopat finanțarea pentru Șoimii Pîncota
Divizionara secudă Șoimii Pîncota trăiește iar vremuri tulburi. Chiar în săptămâna reluării campionatului, consilierii locali au spus stop finanțării echipei de fotbal. Preşedintele clubului, Pavel Piroş, vrea să dezamorseze situația, dar șansele ca jucătorii să își primească în aceste zile salariile pe ianuarie sunt foarte reduse. „Am legitimat jucătorii noi și am pus la punct toate detaliile deplasării la Reșița. Avem scop comun, și anume să ducem la bun sfârșit acest sezon, pentru a ne îndeplini obiectivul – salvarea de la retrogradare”, spune Piroș.
Antrenorul Ionuţ Popa se confruntă cu ceva probleme înaintea primului meci oficial din 2016, cel din Valea Domanului. Pascariu e accidentat, iar Issa suspendat, astfel că antrenorul formației din Podgorie trebuie să găsească formula potrivită pentru a se impune la Reșița. Meciul de Liga a II-a, dintre Metalul și Şoimii Pâncota, este programat sâmbătă, la ora 11.