Cine mai opreşte liderul?! Metalurgistul Cugir – Naţional Sebiş 1-3 (0-2)
Naţional Sebiş îşi continuă marşul triumfal din seria a V-a a eşalonului trei. Trupa pregătită de tandemul Petcuţ-Popa s-a impus şi la Cugir, în derby-ul etapei a noua, la capătul unui meci în care nu a evut emoţii nici măcar cu doi oameni mai puţini pe teren. Sebişul a început tare sub Drăgana, iar ocaziile ratate în primul sfert de oră de Miron şi Blănaru au anunţat golul ultimului. Atacantul alb-albaştrilor a deschis scorul în minutul 21, la o fază la care gazdele au cerut ofsaid. Gazdele au acuzat şocul, iar Blănaru a realizat dubla peste alte 13 minute, cu un şut la colţul lung.
Morariu şi Miron au fost eliminaţi
Cugirul a ratat prima mare ocazie în ultimul minut al primei reprize, dar Şoltez şi apoi Bozian au salvat in extremis, la şutul lui Cârstean şi apariţia periculoasă a lui Goronea. Opric a mutat la pauză şi l-a aruncat în joc pe Itu, dar pentru a fi periculoasă, Cugirul a avut nevoie de superioritate numerică. În minutul 56, Morariu a fost eliminat după un fault asupra lui Cîrstean, în postură de ultim apărător. Metalurgistul a forţat cu toate liniile, iar ocazia ratată de Lupşan şi apoi eroarea lui Moise, salvat de un autogol de Şoltez, au aprins speranţele în tabăra gazdelor. Jocul a fost şi mai interesant după ce Sebişul a rămas în 8 oameni, Miron văzând în minutul 77 roşu direct pentru injurii.
Hatrick Blănaru!
Atacurile în valuri ale gazdelor, care au lăsat spaţii mari în apărare, au fost speculate de lider cu şase minute înainte de final. Pe un contraatac, Blănaru a fost faultat în careu de Neagu, iar atacantul sebişean a transformat cu precizie lovitura de la 11 metri şi şi-a trecut astfel în cont un frumos hatrick. Peste doar un minut, Cugirul şi-a salvat onoarea cu golul lui Iovănescu, după un şut din careu mic, reuşită care nu a putut şterge însă amărăciunea unei înfrângeri grele. O nouă victorie importantă pentru Naţional Sebiş, care se distanţează la şase puncte în fruntea clasamentului, unde este acum lider solitar.
Formaţii
Cugir: Tiut – Man, Buta, Radu, Trăşcan (77 Câmpean) – Negură (58 Iovănescu), Neagu – Lupşan, Goronea, Ispas (46 Itu) – Cîrstean.
Sebiş: Şoltesz – Mînecan, Morariu, Albert, Neacşu – Bozian, Coţan, Beuran (48 Balint), Dobricean (57 Moise) – Miron, Blănaru (87 Higyed, 90 Ţâra).
Arbitri: Horațiu Feșnic – Petrică Cîmpeanu, Doru Lucaciu (Cluj). Observatori FRF: Zaharia Ciev (Timișoara) și Adrian Mihalcea (București).