FC Sânleani campioană judeţeană la juniori
Preşedintele clubului FC Sânleani, Teodor Bulzan îmbrăţişea anul trecut idea venită din partea fostului mare portar al “Bătrânei Doamne”
Preşedintele clubului FC Sânleani, Teodor Bulzan îmbrăţişea anul trecut idea venită din partea fostului mare portar al “Bătrânei Doamne”
scris de Bogdan Cioara În perioada ianuarie – mai 2012 s-a desfășurat la un Mall din Arad primul „și ultimul”,
Recent la Belgrad a avut loc Grand Prix-ul Serbiei unde talerista Lucia Mihalache a avut o prestaţie excelentă, dându-ne speranţe
În primul turneu final de juniori la polo, juniorii 1 de la CS AMEFA, şi-a trecut în palmares două victorii,
Sala Decebal a Liceului cu Program Sportiv Arad a găzduit sâmbătă turneul de babybaschet “Cupa Copilului”, unde au partcipat trei
Peste 500 de karateka din 20 de ţări au fost prezenţi la Campionatul European EUR&KA 2012, întrecere găzduită de Palatul
Luptători de la CS Astra Arad s-au comportat remarcabil, aşa cum deja ne-am obişniut la finala Campionatului Naţional individul de
Două vecine de clasament, “Crişul Alb” din localitate şi “Vulturii” din Socodor şi-au epuizat energia pe o vreme caniculară pentru
Calin Moga Echipa Speranţa Turnu este cu un picior în Liga 4 după ce sâmbătă a învins pe terenul lui
Seria A: Atletico Arad – Speranța Turnu 3-4, Victoria Nădlac – Viitorul Tisa Nouă 0-5, Forest Oil Sp. German –