Top judeţe care promovează în Liga a III-a. Aradul este pe doi în clasamentul FRF-ului
Federaţia Română de Fotbal a ajuns cu analizele şi statisticile la nivelul fotbalului judeţean. Astfel, Aradul se află pe podiumul
Federaţia Română de Fotbal a ajuns cu analizele şi statisticile la nivelul fotbalului judeţean. Astfel, Aradul se află pe podiumul
AJF Arad îşi chestionează afiliaţii în privinţa reluării actualei stagiuni, mai exact dacă se mai pot continua campionatele în condiţiile
La fel ca şi celelalte competitoare din Liga a IV-a Arad, Victoria Felnac aşteaptă decizia venită de la AJF, cu
În videoconferința cu reprezentanții cluburilor din Liga 3, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a prezentat un scenariu ce reprezintă varianta cea
Joi, 7 mai, de la ora 11, va avea loc o videoconferință între Federația Română de Fotbal și Asociațiile Județene
UTA, dar şi alte divizionare terțe arădene, cum ar fi Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș și Progresul Pecica, nu au
Fotbalul arădean este zguduit de o nouă veste tragică. În urmă cu puțin timp a încetat din viață la doar
Victoria Felnac îşi continuă seria incredibilă din acest an, formaţia pregătită de Lucian Ciba remizând pe terenul viceliderului din Sântana,
Progresul Pecica a câştigat clar şi în deplasarea de la Turnu şi continuă să păstreze un avans liniştitor faţă de