Cicliştii de la Voinţa au cucerit noi medalii
Echipa de ciclism a Voinţei Arad, antrenor Peloc Mateiu, s-a întors de la Campionatul Naţional de velodrom din capitală cu
Echipa de ciclism a Voinţei Arad, antrenor Peloc Mateiu, s-a întors de la Campionatul Naţional de velodrom din capitală cu
Peste 3.000 de alergători au participat la cea de-a XVII-a ediție a Crosului Loteriei Române, care a avut loc duminică,
Sportivul arădean Cristian Bodîrlău, legitimat acum la Satu Mare, a cucerit medalia de aur, iar Marian Halas pe cea de
Clubul Sportiv Astra Arad organizează sâmbătă, la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, etapa a treia a Campionatului Naţional de juniori
Miercuri, 24 septembrie se implinesc 7 ani de la trecerea prematură în nefiinţă a celui care a fost director la
Sala de sport a Universităţii „Aurel Vlaicu” va găzdui sâmbătă, cu începere de la ora 10, o nouă ediţie a
Cu sprijinul venit dinspre Consiliul Judeţean, AMEFA Arad va debuta în noul sezon al Superligii Naţionale de polo în bazinul
Secţia de gimnastică ritmică a CSM Arad se pregăteşte intens în vederea Campionatelor Naţionale de junioare şi senioare, întrecere care
Încheierea sezonului nautic a prilejuit şi în acest an organizarea concursului tradiţional Cupa Mureş la canotaj academic. Cu excepţia clubului
Reprezentativa României de volei pe plajă, din care fac parte trei jucători ai Aradului, a disputat finala turneului de la