Premiile acordate la Gala Artelor Marţiale arădene
Sala Polivalentă din Arad a găzduit prima ediţie a Galei Artelor Marţiale Arădene. Evenimentul a fost organizat de către Direcţia
Sala Polivalentă din Arad a găzduit prima ediţie a Galei Artelor Marţiale Arădene. Evenimentul a fost organizat de către Direcţia
Atleta Mădălina Florea, cu dublă legitimare CSU Aurel Vlaicu Arad – CAM Sighişoara, s-a clasat pe locul 14 la categoria
“UVVG” ProVolei Arad a reuşit să obţină prima victorie stagională în seria de vest a Diviziei A2. Al nouălea meci
ŞFan Arad a dat lovitura în ultimii doi ani în voleiul pe plajă din România, iar perspectivele sunt cât se
Campion mondial la gimnastică aerobică, Marius Petruse a fost desemnat cel mai bun sportiv al Aradului, în cadrul Galei organizate
În sala mare a Consiliului Judeţean Arad s-a desfăşurat astăzi a doua ediţie a Galei Sportivilor Arădeni. Precedat de un
Performerii anului au fost recompensaţi în această seară, laGala Sportului Arădean 2014, eveniment organizat de Primăria Arad. Mai jos vă prezentăm premiile
Aflat sub tutela Ministerului Tineretului şi Sportului, Clubul Sportiv Municipal Arad a organizat, în nota deja tradiţională, „Gala Laureaţilor”, eveniment
Robert Mureșan, participant în Campionatul Mondial de Superbike, clasa SuperStock 1000, a fost declarat sportivul anului de către Federația Română
Naţionala de polo a României a cedat în faţa Ungariei, la Miskolc, în cel de-al doilea joc din Grupa A