Andrei Gag a început în forţă sezonul, cu record personal
Debut de sezon în forță pentru Andrei Gag la aruncarea greutății. Aflat în cantonament în Germania, sub atenta îndrumare a
Debut de sezon în forță pentru Andrei Gag la aruncarea greutății. Aflat în cantonament în Germania, sub atenta îndrumare a
Aradul are patru atleţi, toţi medaliaţi naţionali sau balcanici în 2014, în Top 10 întocmit de Federaţia Română de Atletism.
Levente Vancsik rămâne în topul marcatorilor din Superliga Naţională. Poloistul celor de la AMEFA Arad a marcat 42 de goluri
Sfârșitul de an a adus pentru șahiști și finala campionatului județean de șah blitz, competiţie organizată de Șah Club Vados
Atleta Mădălina Florea, legitimată la CS Universitatea Arad, a concurat în proba de 10 kilometri a unei reuniuni atletice desfășurate
Prima parte a sezonului s-a încheiat în Superliga Naţională, însă nu toţi poloiştii au luat vacanţă. Lotul naţional de seniori încheie astăzi
Clubul Sportiv Universitatea Aurel Vlaicu a organizat o ultimă conferinţă de presă în acest an, cu ocazia premiilor oferite performerilor
2014 a fost un an cu destule împliniri, atât pe plan sportiv cât şi ca infrastructură, pentru Clubul Sportiv Municipal
Federaţia Română de Gimnastică Ritmică a alcătuit clasamentul celor mai bune 10 sportive ale anului, un top dominat de gimnaste
Florin Vizitiu şi-a reconfirmat valoarea în 2014, el cucerind trei medalii la Europenele de juniori. Campion naţional de seniori la