Bernadett Balint in cel mai bun an al carierei sale
Jucătoarea de la CSM Arad traversează în acest final de an un ritm competiţional infernal. Peste 15.000. de kilometri parcurşi într-o perioadă extrem de scurtă, meciuri în puternicul campionat al Germaniei, unde joacă pentru Kolbermoor, dar şi participări cu succes la Campionatele Balcanice, Top 10 Europa sau openuri internaţionale. De asta a avut parte Detti în această toamnă, exact la finalul carierei de junioară. Final care ar putea fi şi mai frumos, dacă jucătoarea noastră va obţine clasări superioare, poate chiar o medalie, la Campionatele Mondiale din China, care se apropie cu paşi repezi. Profitând de scurta revenire acasă, conducerea CSM-ului nu a scăpat ocazia de a o prezenta din nou pe Bernadett în faţa jurnaliştilor, mai ales că ea venea după rezultate de excepţie: patru medalii la Balcanice şi mai ales titlul câştigat în proba de simplu a Openului Ungariei de junioare.
Performeră în circuitul mondial al junioarelor
Recompensată de directorul clubului, Vasile Păltineanu, cu aprecieri şi un frumos buchet de flori, Detti a rezumat ultima perioadă competiţională, care i-a adus destule satisfacţii: „La Top 10 nu am făcut chiar un concurs cum mi-aş fi dorit, pentru că mi-am pierdut concentrarea după primele meciuri. În schimb, la Balcanice a fost foarte bine şi cu puţină atenţie puteam câştiga medalii şi mai strălucitoare. La Openul Ungariei am reuşit un rezultat excelent la simplu, am învins acolo jucătoare bine cotate. Sunt singura jucătoare din Europa care a câştigat în acest an două openuri mondiale de junioare: primul, cel al Cehiei şi ultimul, al Ungariei. Sunt mulţumită de acest an, a fost unul foarte bun pentru mine, mai ales că am şi trei medalii la Europene. Obiectivul pe termen mediu este convocarea la lotul naţional de senioare şi să fac meciuri cât mai bune în Germania”, a spus Bernadett, care ţine să mulţumească pentru sprijinul şi înţelegerea acordată conducerii Colegiului Csiky Gergely, unde este elevă în clasa a XII-a.
Ambiţii mari pentru Mondialele din China
Clasată actualmente pe locul 4 european la nivel de junioare, dar cu şanse mari de a termina 2014 între primele trei, Detti ştie că misiunea sa va fi mult mai dificilă la Campionatele Mondiale din China, programate la începutul lunii decembrie, dar ultimele rezultate îi oferă moral bun: „La Mondiale va fi foarte greu, în proba pe echipe obiectivul este clasarea în primele opt, ne dorim mult să ne achităm de sarcini. Avem o echipă tânără, alături de mine mai joacă Adina Diaconu, Andreea Clapa şi Diana Lupu. Cele mai mari şanse consider că le am în probele de dublu, unde fac pereche cu Adina Diaconu şi dublu mixt, alături de Nandor Ecseki, cu care m-am descurcat foarte bine şi la Europene.” Un alt mare plus pentru jucătoarea arădeană este faptul că s-a transferat în acest an în Germania, la Kolbermoor, unde a debutat cu mult curaj:
Debut pozitiv la Kolbermoor, în campionatul german
„Le am colege pe Chantal Mantz şi Sabine Winter, ambele din Germania, dar şi pe chinezoaica-italiană Tan Manfordini. Sunt numărul 4 în echipă, iar bilanţul meu personal de până acum este de patru victorii şi cinci înfrângeri. M-am acomodat uşor, am fost primită foarte bine şi avem condiţii foarte bune de pregătire. Joc acolo meciuri puternice, care mă ajută să progresez. Obiectivul impus de conducerea clubului este clasarea în primele patru locuri”, a mai declarat Bernadett, însoţită ca de fiecare dată de tatăl său, Jozsef Balint, de departe cel mai mare fan al său. Antrenorul sportivei, Cristian Dodean, are numai cuvinte de laudă la adresa elevei sale:
Cristi Dodean: „Cel mai bun an al ei”
„În opinia mea a fost cel mai bun an al său, cu şapte medalii internaţionale obţinute, dintre care trei la Europene. Dacă punem la socoteală şi openurile din circuitul mondial, cu toate probele, cred că are aproape 20 de medalii. S-a achitat foarte bine de sarcini, a avut o evoluţie pozitivă mai ales la Europene. Fiind liderul echipei, ea a dus greul. Nu a fost deloc uşor, mai ales că meciurile au curs unul după altul, iar ritmul a fost infernal. Sunt sigur că şi la Mondiale, cu puţină şansă la tragerea la sorţi, poate obţine rezultate bune. Îi prevăd un viitor frumos, cu siguranţă va face parte din lotul naţional de tineret, care am înţeles că se doreşte a fi înfiinţat şi pentru început din lotul lărgit al reprezentativei de senioare.”
După medalii la Campionatele Naţionale de tineret
În altă ordine de idei, o delegaţie a CSM Arad, formată din Bernadett Balint şi Andreea Fistyulof, antrenor Cristian Dodean, a plecat astăzi spre Câmpulung Muscel, unde joi şi vineri se va disputa Campionatul Naţional de Tineret. Detti are ca obiectiv obţinerea a cel puţin două medalii, ea făcând pereche la dublu cu Adina Diaconu, în ceea ce se vrea o repetiţie înaintea Mondialelor, în vreme ce Andreea îşi propune clasări cât mai bune.