Atleta Cristina Simion a cucerit argintul european la cros
Atleta Cristina Simion, achiziție recentă a CS Universitatea Arad, a mai adus o medalie europeană în vitrina clubului condus de Ovidiu Șerban.
Echipa de senioare a României, alcătuită din Ancuța Bobocel, Roxana Bîrcă, Cristina Simion, Paula Todoran, Andreea Pîșcu și Claudia Prisecaru, a obținut medalia de argint la Campionatele Europene de cros de la Samorin (Slovacia), fiind întrecută doar de cea a Marii Britanii.
Un alt atlet legitimat la clubul arădean, brașoveanul Nicolae Coman a încheiat competiția de tineret (U23) pe locul 62, titlul revenindu-i francezului Jimmy Gressier.
Cristina Simion are un palmares notabil în 2017: a mai cucerit două titluri balcanice la seniori, în probele de 5000 metri și cros pe echipe, un loc 4 la individual, tot la Balcanida de cros și trei medalii de bronz la „Naționale”, în probele de cros, 1500 și 5000 metri.
O altă sportivă a clubului universitar, Noemi Szucs, a cucerit aurul în proba de 800 de metri, la Cupa de Iarnă de la București.