Arădeanca Dana Dodean şi Adina Diaconu vor fi colege, la Metz TT, pentru încă un sezon
Clubul francez de tenis de masă Metz TT anunţă prelungirea contractelor jucătoarelor Daniela Dodean-Monteiro și Adina Diaconu – ambele componente ale campioanei europene România – pentru încă un an. „Avem plăcerea să vă anunțăm oficial că ne vom întâlni cu Daniela și Adina, la Metz şi în sezonul viitor. Cele două internaționale românce sunt calificate la Jocurile Olimpice de la Tokyo”, se menţionează în anunțul clubului din Hexagon.
Campionatul francez de tenis de masă a fost suspendat ca urmare a pandemiei de coronavirus, la fel ca şi Liga Campioanelor, ajunsă în faza semifinalelor. Metz părăsise competiţia continentală în sferturile de finală, eliminată în dublă manşă de austriecele de la Linz AG Froschberg.
Arădeanca CSM-ului, Daniela Dodean bifează al doilea campionat la rând cu gruparea franceză, ea mai jucând anterior, în Hexagon, timp de trei ani şi la TT Saint Quentin. Metz a mai anunţat, recent şi transferul unguroaicei Leonie Hartbirch.
(foto: Facebook Metz TT)