AMEFA obţine încă două victorii în Superliga de polo
Poloiştii arădeni se întorc acasă cu un dublu succes din deplasarea de la Cluj-Napoca, unde AMEFA a înfruntat în acest week-end ultima clasată în Superligă, CS Politehnica. La fel ca şi în meciurile tur, gazdele au oferit o replică bună, dar până la urmă valoarea şi-a spus cuvântul şi elevii lui Cristian Cosma s-au impus meritat, cu 14-11 şi 9-8. AMEFA s-a bazat în „dubla” de pe Someş pe următorul lot: Hodăgeu, Vancsik, Băltean, Furj, Fericean, Huber, Palotaş, Grama, Laza, Gergelyfi şi Samuilă. În derby-urile etapei din acest sfârşit de săptămână s-au înregistrat rezultatele: Sportul – CSM Oradea 5-12 şi 6-6 şi Dinamo – Steaua 7-10 şi 7-7. În continuare pe locul 5 în clasament, cu 28 de puncte, AMEFA o înfruntă săptămâna viitoare, la Arad, pe Steaua, formaţie clasată pe poziţia secundă.