AMEFA merge pe mâna juniorilor şi în sezonul viitor

0 comments, 09/09/2013, by , in Polo, Ultimele stiri

Calificată în play-off în sezonul trecut, AMEFA a pierdut în vară patru jucători importanţi. Iuhasz, Hălmăgean, Roman şi Kovacs au părăsit gruparea arădeană, pusă din nou în situaţia de a se orienta spre sectorul juvenil: “Ne-au plecat patru jucători, iar Săcui nu ştie încă ce face. În locul lor am dus juniori, iar alături de cei care au rămas, din vechiul lot, i-am mai dus la pregătire şi pe Marinescu, Şofroniciu şi Fînaţă, să vedem dacă fac faţă la acest nivel”, ne-a declarat Cristian Cosma, nevoit să promoveze, la echipa mare, vârfurile generaţiilor de juniori. Odată cu redeschiderea bazinului “Delfinul”, poloiştii au intrat şi ei în apă, dar în paralel au disputat şi câteva meciuri amicale, pregătitoare în vederea noului sezon al Superligii:

Întăriri doar de la…juniori, amicale la Oradea şi în Ungaria

Am fost în Ungaria, unde am jucat cu Bekescsaba şi la Oradea, la un turneu, pentru câteva jocuri. Sâmbătă mergem iar la Oradea, pentru că toată lumea vrea să se adapteze cu noul regulament, cele mai multe schimbări fiind la nivel de eliminări. Este un stil ciudat, cu care trebuie să ne adaptăm repede”, mai spune Cristi Cosma. Noul sezon va debuta săptămâna viitoare la Oradea, când în perioada 16-20 septembrie va avea loc primul turneu al Superligii. “Majoritatea echipelor cu pretenţii s-au întărit. Sportul a dus şi ea patru jucători de la Steaua, Dinamo a rămas cam cu acelaşi lot, deci ne va fi foarte greu să intrăm în play-off. Mai ales în condiţiile în care am pierdut patru jucători, pe care nu am reuşit să îi înlocuim aşa cum ne doream, pentru a echilibra lotul”, mai spune Cosma.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *