Adi Jigău, despre pregătire: “Mi-aş dori să revenim în sală la 1 iunie”
Antrenorul secţiei de haltere de la CS Municipal Arad aşteaptă şi el norme şi reguli clare privind reluarea pregătirii sportivilor. Fostul mare halterofil arădean continuă să le traseze elevilor săi un program fizic, pe care să îl poată urma acasă: “Nu mă grăbesc, cred că vom continua pregătirea acasă şi după 15 mai, vreau să îmi iau o marjă de precauţie, pentru că acum nu este nimic clar. Mi-aş dori să revenim în sală la 1 iunie, cred că putem respecta cerinţele de igienă şi distanţare socială. În primă fază, probabil vor fi testări doar pentru seniori şi pentru componenţii loturilor mari”, ne-a declarat Adi Jigău. Programul competiţional continuă să fie incert, iar în acest moment se pot face doar scenarii în privinţa viitorului calendar din acest an:
Cosmin Krupla aşteaptă convocarea la lot
“Pe plan internaţional nu se ştie nimic, s-au amânat ori anulat multe competiţii. În primăvară trebuia să avem Europene de juniori I chiar la Bucureşti, cu al nostru Cosmin Krupla printre participanţi, ar mai fi Europene şi Mondiale de juniori II, care ar putea avea loc în toamnă, dar momentan discutăm doar scenarii. Krupla se pregăteşte acasă, la Arad şi în orice moment este pregătit să plece la centrul naţional de juniori de la Bistriţa. Mai am câţiva copii ce ar putea să facă pasul spre loturile juvenile, rămâne să vedem cum decurge pregătirea. Totul depinde însă de planurile Federaţiei, de fonduri şi de ce se decide la nivel de autorităţi, cu acest protocol. Pe plan intern s-a renunţat la Cupe şi probabil vom avea doar finale naţionale, pe categorii de vârstă”, mai spune Jigău.
Europene şi Mondiale de juniori II, în toamnă?
Desemnat cel mai bun sportiv arădean din 2019, talentatul halterofil de la CSM Arad, Cosmin Krupla are doar 16 ani şi este triplu medaliat european şi triplu medaliat mondial anul trecut, la juniori II! Principalele obiective ale lui Krupla sunt însă Europenele de 15-17 ani, de la Ventspils (Letonia), programate iniţial în perioada 18-30 august şi Campionatele Mondiale din Peru, rezervate juniorilor II, care ar trebui să aibă loc în perioada 12-22 noiembrie.