Ziua deciziilor în fotbalul românesc: UTA, play-off în drumul spre promovare?!
Astăzi e ziua deciziilor în fotbalul românesc! În ședința cu oficiali ai FRF, LPF și ai cluburilor din Liga 1, plus reprezentanții AFAN, s-au pus la punct coordonatele finalului de campionat în primele trei ligi, suspendate din cauza epidemiei de coronavirus. Astfel, cea mai probabilă variantă e ca antrenamentele să fie reluate la 16 aprilie, după încheiera stării de urgenţă, iar Liga 1 să înceapă pe 16 mai. În acest caz, play-off-ul se va finaliza până la 30 iunie, așa cum dorește și UEFA, iar în play-out se vor mai disputa patru etape în iulie. Semifinalele Cupei ar mai avea o singură manşă şi nu două, tur-retur. A doua variantă discutată, asta dacă epidemia şi implicit starea de urgenţă de prelungeşte, este ca Liga 1 să se reia abia la 13 iunie. În acest scenariu, meciurile se vor desfășura într-o singură manșă, pe teren neutru. Aceeași măsură s-ar aplica și pentru eșaloanele fotbalistice inferioare, Liga a II-a și Liga a III-a, care urmează să fie împărțite în două faze, play-off și play-out. Partidele ar urma să se dispute, de asemenea, într-o singură manșă.
UTA, sprint final spre Liga 1!
Aşadar, în Liga a II-a ar urma să se joace un play-off cu opt formaţii şi un play-out cu zece competitoare. Vor fi manșe unice, iar echipele își vor păstra punctele din clasament, mai puțin cele câștigate la „masa verde”, cu Snagovul. În acest scenariu, liderul UTA ar reporni competiția cu 47 de puncte, într-o posibilă cursă finală pentru promovare cu CS Mioveni, Turris, FC Argeș, Petrolul, Rapid, Metaloglobus și, probabil, Viitorul Pandurii. Regulile promovării rămân aceleași: primele două echipe promovate direct, iar a treia clasată merge la baraj.
Lipova, Crişul şi Pecica, în play-off
Schema de competiție ar trebui să se păstreze și în eșalonul terț fotbalistic. Conform clasamentului din acest moment, Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș și Progresul Pecica sunt calificate în play-off-ul de opt formații, alături de FCU Craiova, Horezu, Dumbrăvița, FC Hunedoara și Ghiroda, în timp ce Gloria Lunca Teuz Cermei ar urma să meargă în play-out, alături de Becicherec, Dăești, Deva, Filiași, ACS Poli și Gilortul.
O decizie finală, spre seară
După-amiază va avea loc o nouă videoconferință în care, după ce toate părțile se consultă și ajung la un numitor comun, se poate anunța oficial data reînceperii sezonului în Liga 1, dar și în ligile inferioare. Vom reveni cu detalii!