Moral înaintea derby-ului: UTA – Academica 3-2
UTA Bătrâna Doamnă a obţinut, astăzi, a treia victorie la rând în Liga a II-a, trecând cu 3-2 de Academica Clinceni, meci contând pentru etapa a 15-a de campionat. Formaţia arădeană a început prost meciul de pe “Motorul”, fiind condusă cu 1-0 la pauză, după reuşita lui Predescu, care a înscris în minutul 29, cu un şut din opt metri. Chiar înainte cu două minute, Curtuiuş a ratat singur cu portarul, şutând puţin alături din 18 metri. Impulsionaţi de public şi de apropierea derby-ului cu ASU Poli, “alb-roşii” s-au trezit după pauză, când au preluat total iniţiativa. Golgheterul Adrian Petre a făcut din nou diferenţa, trecându-şi în cont o “dublă”. Mai întâi, în minutul 49, atacantul UTA-ei a înscris printre picioarele lui Matache, cu un şut din careu, pentru ca în minutul 72, noroiul de pe arena arădeană să îl ajute pe Petre, care i-a luat faţa aceluiaşi Matache, executându-l pe acesta cu o scăriţă din 12 metri.
Încă o “dublă” pentru Adrian Petre
Descătuşată, UTA a mai lovit o dată prin nou intratul Andor, mijlocaşul arădenilor marcând în minutul 78, cu un şut din 16 metri. Clinceniul a forţat pe final, dar nu a mai avut puterea decât să reducă din handicap, prin Coman, care a înscris în minutul 89 cu capul, peste Miron. Scor final 3-2 şi UTA BD are moral excelent înaintea noului derby al vestului, cu ASU Poli, programat duminică, 13 noiembrie, de la ora 14. Laurenţiu Roşu a început meciul de azi în formula: Miron – Polgar, Manea (32 Filaret), Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș (60 Andor), Tănase, Copil (71 Jorza) – Ad.Petre, Curtuiuș.