Trei zile de volei pe plajă la baza Constructorul din Arad
Timp de trei zile, de vineri până duminică, Aradul găzduieşte prima ediţie a turneului internaţional de volei pe plajă „Trofeul Fan CCJ Arad” (intrare liberă), la care şi-au anunţat prezenţa 14 echipe, dintre care una este din Ungaria. „Turneul se joacă la terenul din incinta bazei Constructorul. Mâine începem la ora 10, iar sâmbătă şi duminică de la 9. Sperăm să ne ajute şi vremea şi să nu plouă. Avem cele mai bune echipe din ţară, spectacolul este garantat”, ne-a declarat Ştefan Gog, preşedinte-antrenor la CS Fan Arad (partener media livearad.ro) şi principal artizan al organizării competiţiei.
Turneul începe vineri la „Constructorul”
CS Fan Arad este reprezentat de campionii naţionali Adrian Holhoş şi Emil Lung, dar şi de o altă pereche, formată din Cătălin Lelea şi Alin Sabău. „Ne dorim să ne achităm foarte bine de organizare, iar pe această cale îi invităm pe arădeni la volei pe plajă”, mai spune Ştefan Gog. Organizatorii competiţiei sunt Fan Arad, Consiliul Judeţean şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, iar turneul are loc sub egida Federaţiei, care a inclus competiţia în calendarul competiţional. Premiile totale în bani se ridică la suma de 1.000. de euro.