Raul Rusu aruncă suliţa spre Mondiale şi Jocuri Olimpice
Raul Rusu este unul dintre cei mai de perspectivă sportivi arădeni. Atletul cu dublă legitimare CSM – Steaua are un start foarte bun de an competiţional, recordul naţional de tineret la aruncarea suliţei, probă unde a devenit dublu campion naţional, fiind urmat de un loc patru la Cupa Europei de la Leiria. Performanţele lui Rusu au fost evidenţiate astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de conducerea Clubului Sportiv Municipal Arad. La întâlnirea cu mass-media au participat directorul CSM, Vasile Păltineanu, Raul Rusu şi antrenorul său, profesorul Constantin Miclea. A fost invitat şi primul antrenor al lui Raul, Traian Magheru, care însă nu s-a aflat în localitate.
Vasile Păltineanu: „O super-performanţă”
După o trecere în revistă a principalelor rezultate ale secţiiilor CSM-ului din ultima perioadă, Vasile Păltineanu a avut primul cuvânt, directorul clubului arădean arătându-se impresionat de rezultatele atletului: „Recordul naţional de tineret este o super-performanţă, un rezultat notabil pentru el, pentru club şi pentru atletismul românesc. La Cupa Europei a fost aproape de o medalie, sperăm să progreseze şi în viitorul apropiat să devină o certitudine pe plan european şi mondial, aşa cum îşi doresc antrenorii săi şi cei din conducerea Federaţiei.” Directorul CSM Arad a dorit să le mulţumească încă o dată celor care au pus umărul la organizarea Campionatului Naţional de aruncări lungi de la Arad:
Aradul s-a achitat cu brio de Naţionale
„Această competiţie a exprimat voinţa locală, un rol important având aici Primăria. Iniţiatorul principal al organizării la Arad a fost domnul preşedinte al Federaţiei, Sandu Ion. A fost un test pentru a depista capacitatea Aradului de a organiza astfel de concursuri, mai ales că în 2016 sunt şanse mari să organizăm Cupa Europei de aruncări. Mulţumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat, în frunte cu Poliţia Locală şi cu cele două Universităţi. Vreau să îi aduc mulţumiri şi domnului Marin Dugăeşescu, responsabil din partea Primăriei cu bazele sportive, pentru implicare şi ajutor”, a mai spus Păltineanu.
Raul Rusu: „Vreau medalie la Europene”
Revenind la Raul Rusu, atletul pregătit la lotul naţional de aruncări de antrenorul Manu Petre a făcut o scurtă radiografie a recentelor competiţii la care a participat, Campionatul Naţional şi Cupa Europei: „Sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat la Arad. A urmat apoi Cupa Europei, unde se putea şi mai bine, dar presiunea recordului stabilit la Naţionale şi-a spus puţin cuvântul, în Portugalia a fost şi o altă climă, iar toate astea au făcut să nu arunc la fel de bine. Am concurat alături de sportivi de top din Europa, iar pe mulţi am reuşit să îi depăşesc. În perioada 9-12 iulie am Campionatele Europene de tineret din Estonia, unde obiectivul este o medalie, tot în vară urmând să se desfăşoare şi Campionatele Naţionale. Simt că am rezerve mari şi că pot obţine rezultate bune în acest an”, a spus Raul Rusu.
Miclea: „Ne apropiem de 80 de metri”
Antrenorul său, Constantin Miclea, este şi mai optimist, având mare încredere că Rusu poate bate chiar la porţile Jocurilor Olimpice: „Făcând o radiografie a ceea ce s-a întâmplat la Naţionale şi la Cupa Europei, pot afirma că ne apropiem de 80 de metri. Am şi un calendar în faţă şi vă pot spune că dacă Raul va arunca până în vara anului VIITOR peste 78 de metri, barem B, rezultat care să fie omologat la orice concurs oficial din ţară sau străinătate şi dacă va lua medalie la Europene sau la Cupa Europei de anul viitor, are asigurată prezenţa la Mondialele de seniori, dar şi la Jocurile Olimpice. De asemenea, alte două competiţii importante în acest an sunt Campionatul European pe echipe din perioada 20-21 iunie, România vizând promovarea în Superligă, dar şi Jocurile Balcanice, unde avem speranţe la o medalie.”
Traian Magheru, primul antrenor
Profesorul Constantin Miclea a dorit să facă, în încheiere, două precizări extrem de importante, atât pentru Raul Rusu cât şi pentru atletismul arădean: „Primul antrenor al lui Raul a fost Traian Magheru, cel care l-a descoperit la vârsta de 13 ani, pe când juca handbal la Sîntana. Dânsul l-a dus prima oară la atletism, iar eu l-am preluat de la 15 ani. De asemenea, vă pot anunţa că Aradul este favorit să găzduiască Cupa Europei de aruncări din 2016, în cel mult o lună urmând să primim un răspuns oficial în acest sens.”