Victoria Felnac se aşteaptă ca AJF-ul să încheie campionatul

Victoria Felnac se aşteaptă ca AJF-ul să încheie campionatul

La fel ca şi celelalte competitoare din Liga a IV-a Arad, Victoria Felnac aşteaptă decizia venită de la AJF, cu privire la încheierea actualei ediţii de campionat, întreruptă cu şapte etape înaintea finalului de sezon regulat. Pandemia de coronavirus a spus stop şi fotbalului judeţean, iar divizionarele din Liga 4 îşi fac deja planuri pentru viitor. Principalul colaborator al antrenorului Lucian Ciba şi omul care face legătura între echipă şi conducere la “VI-FE”, Alexandru Sabău a preluat în mare parte sarcinile fostului regretat preşedinte, Dan Ristin. Victoria Felnac ocupă, după 15 etape, locul 8 în clasamentul Ligii a IV-a Arad, cu 18 puncte, la nouă lungimi distanţă de zona de play-off.

Am fost contactaţi de domnul Vasile Rad, de la AJF, care s-a interesat de situaţia echipei şi de cum am trecut peste această perioadă. În contextul măsurilor luate de autorităţi şi a deciziilor FRF-ului cu privire la eşaloanele superioare, ne aşteptăm să se “îngheţe” şi la noi sezonul. Eventual, se mai poate da un baraj între primele două echipe, în rest nu cred că mai are rost să jucăm. Personal, mi-ar plăcea să avem, în viitorul cât mai apropiat, un campionat cu 16 echipe. În ceea ce priveşte pregătirea, băieţii au mai făcut mişcare pe acasă, individual fiecare. În paralel, m-am ocupat de teren şi de tot ce înseamnă îngrijirea lui, totul este pregătit la Felnac, doar să reînceapă fotbalul”, ne-a declarat Alex Sabău.

Sabău: “Nici un jucător nu ne-a anunţat că vrea să plece”

În Liga 4 Arad nu s-a mai jucat un meci oficial din toamna anului trecut, iar pofta de a reveni pe teren este foarte mare la “VI-FE”: “Sincer, am trecut destul de greu peste această perioadă de izolare, m-a surprins plăcut dorinţa mare a băieţilor de a reveni cât mai repede la antrenamente. În ultima perioadă am mai socializat cu ajutorul internetului, pe grupuri şi pot spune că atmosfera este foarte bună în cadrul lotului, suntem o familie frumoasă şi am încredere că vom face o treabă bună în sezonul viitor”, mai spune Sabău.

Primarul Maliţa susţine în continuare echipa, iar administraţia comunei continuă să întreţină şi să investească în poate, cel mai cochet stadion din primul eşalon fotbalistic judeţean. În paralel, se fac deja planuri pentru viitoarea ediţie de campionat: “Nici un jucător nu ne-a anunţat că vrea să plece, iar cei nou veniţi în iarnă sunt confirmaţi, deci lotul este în mare parte format. Pentru sezonul viitor ne dorim o clasare cât mai sus, acolo în primele şase locuri cred că ne este locul”, conchide Alex Sabău.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *