UTA pierde la “masa verde” meciul cu Minerul

UTA pierde la “masa verde” meciul cu Minerul

Restantă cu cinci baremuri de abitraj, UTA nu a plătit vreun ban astăzi, pentru a putea fi programată în etapa intermediară, de mâine, din play-out-ul Ligii a 2-a. Ciudat e că pe site-ul frf-cca.ro au apărut iniţial arbitri delegați la meciul de mâine, de la Motru, dar apoi s-a revenit şi se menţionează că meciul nu se mai dispută! “Nu am fost în cele din urmă programaţi, am şi fost informaţi oficial de Federaţie, pentru că nu s-au plătit baremurile. Nu sunt prea multe de comentat. Chiar dacă nu sunt arădean, mă doare sufletul că UTA a ajuns în această situaţie, am venit aici să muncesc şi să facem o treabă bună, dar e imposibil. Am ajuns într-un punct mort, din care nu văd vreo ieşire”, ne-a declarat directorul executiv Dorin Micşa.

UTA pierde o mare şansă, pentru că dacă ar fi jucat cu seniorii la Motru şi nu ar fi pierdut, îşi asigura menţinerea în liga a doua, fiind la 5 puncte distanţă de Minerul Motru. Adrian Marţian a demonstrat încă o dată că nu poate fi numit patron, iar “Bătrâna Doamnă” se zbate între viaţă şi moarte! Minerul Motru câştigă cu 3-0 la “masa verde” şi dacă nici sâmbătă, cu Olimpia Satu Mare, UTA nu va fi programată, urmează excluderea din campionat, o ruşine maximă pentru echipa fanion dar şi pentru Arad!

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *