UTA, ca şi “executată” de FRF: play-off în “6”, cu înjumătăţire de puncte!
Incredibil dar adevărat! După ce a amânat la nesfârşit decizia pentru eşalonul secund, Federaţia Română de Fotbal este pe cale să calce în picioare regulamentele şi meritul sportiv, atât de invocat de normele UEFA şi să o trimită pe UTA într-un play-off al primelor şase echipe din Liga a II-a, dar cu înjumătăţire de puncte! Şi ca să nu îşi asume decizia, a supus totul la votul, punându-o pe UTA practic la zid, pentru că una din cele trei variante propuse nu avea cum să nu fie pe placul majorităţii echipelor!
Totul a fost decis astăzi, în cadrul videoconferinţei cu reprezentanţii Ligii a II-a. Urmază ca în zilele următoare, Comitetul Executiv al FRF să valideze propunerea votată masiv, adică acest play-off ruşinos, care ar ratifica “furtul calificat”, aşa cum se temea Gyuszi Balint. Putem spune că am asistat la o “execuţie” în direct a “Bătrânei Doamne”, Burleanu şi acoliţii săi fiind pe cale să schimbe regula în mijlocul campionatului! Caz probabil fără precedent în fotbalul mondial, pentru că aşa ceva nu s-a mai auzit.
S-ar ratifica furtul calificat!
Practic, liderului autoritar al Ligii a II-a i se anulează avansul de 11 puncte, luat după 24 de etape, faţă de următoarele clasate, “roş-albii” având după înjumătăţire doar cinci lungimi în faţă. Din mare favorită la promovarea în Liga 1, UTA se trezeşte acum în mijlocul unei adevărate furtuni, play-off cu cinci finale – probabil trei meciuri acasă şi două în deplasare, în care orice se poate întâmpla! UTA a presimţit, parcă, nedreptatea ce i se pregăteşte şi a contactat deja o serie de avocaţi, urmând să se adreseze celor de la TAS, pentru a i se face dreptate.
Urmează un proces la TAS?!
Revenind la planul celor de la FRF, competiţia se va încheia pentru locurile 7-18, nu va retrograda nimeni. Practic, pentru restul lumii se îngheaţă campionatul, ca toată lumea să fie mulţumită. Aşadar, singura nedreptăţită din toată această variantă de continuare a campionatului este UTA! Conform calendarului gândit de FRF, cele cinci etape din play-off ar trebui să înceapă pe 4 iulie, mult mai târziu decât Liga 1, urmând să se joace în 4, 11, 18 şi 25 iulie şi în 1 august. Barajul de promovare-retrogradare este programat în 5 august. Primele două clasate în play-off promovează direct în Liga 1, iar locul trei din play-off va disputa meciul de baraj cu ocupanta locului 6 din play-out-ul Ligii 1.
Noul clasament al Ligii a II-a, conform play-off-ului cu înjumătăţire de puncte, este următorul:
1.UTA 25 de puncte
2.Mioveni 20
3.Turris 20
4.Argeş 19
5.Petrolul 19
6.Rapid 19.
Cum s-a ajuns aici?
Pe masa reprezentanților ligii secunde au ajuns trei scenarii, dintre care e clar că doar unul putea avea majoritate:
1 – Să se joace toate meciurile rămase (14 etape) – 1 vot – Dănărea Călărași
2 – Play-off între primele 6 echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și play-out în două grupe de câte 6. Ultimele două clasate în cele două serii ar urma să retrogradeze în Liga 3-a, iar formațiile de pe locul 5 ar juca un meci de baraj pentru a se decide ultima echipă retrogradată – niciun vot
3 – Play-off între primele 6 echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și înghețare pentru restul fără a mai retrograda nimeni – 15 voturi.
UTA și Metaloglobus s-au abținut de la acest vot.
UTA ar urma să se întoarcă la antrenamente, în sistem de cantonament centralizat cu respectarea protocolului pe sănătate, peste două zile, pe 15 mai! Vom reveni cu poziţia oficială a clubului arădean.