Să bateţi la Timişoara!…Şi au bătut!

Să bateţi la Timişoara!…Şi au bătut!
0 comments, 24/04/2012, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Înaintea celui mai important derby al vestului, Poli – UTA, suporterii au cerut jucătorilor să bată la Timişoara iar Falub & Company s-au ţinut de cuvânt. Au învins cu 1-0, după reuşita lui Galanis, chiar pe “Dan Păltinişanu”, după un deceniu, atunci când Chitescu închidea tabela 4-3 în favoarea UTA-ei. Era probabil cântecul de lebădă al alb-violeţilor, cel mai probabil după partida cu arădenii, se vor desfiinţa. Nu pot să nu remarc spectacolul superb al celor două galerii, care pentru 90 de minute au lăsat deoparte scandările triviale şi au blamat cancerul din fotbalul românesc, metastaza produsă de Mitică de la Ligă şi Mircea Sandu, încurajându-şi frenetic favoriţii.

 

Timişorenii au forţat, dar degeaba

Antrenorul bănăţean Vali Velcea, anunţa că va miza pe faza ofensivă, dorinţa de victorie era singurul lucru viabil pentru Timişoara. Surprinderea tuturor, contestată vehement pe Poliştii aflaţi în tribună, antrenorulş bănăţenilor a început în “primii 11” cu  Mircea Axente şi Rafael Rocha. Cârstea, atacantul lui Poli fiind lăsat pe bancă. Poarta a fost ocupată de rezerva Kirev, în locul lui Lepmets.

De cealaltă parte Adrian Falub a început într-o formulă ofensivă, cu două vârfuri Galanis şi Sitoe, cu Mara în spatele lor. Prima mare ocazie pentru arădenii s-a consumat în minutul 5, când Galanis i-a suflat balonul lui Mera, a centrat pentru Sitoe, respinge Scutaru iar Kirev reţine greu de lângă bară.

A venit minutul 11, şi în galeria UTA-ei se produce isteria, Calvin aruncă lung de la margine, Sitoe prelungeşte balonul în careu de unde Galanis cu un şut din întoarcere îl execută pe Kirev, 1-0.

Oaspeţii irosesc o ocazie importantă prin Rocha, care trimite peste poartă centrarea din corner a lui Pătraş. Poli începe să domine spaţiul de joc al arădenilor dar centrările aceluiaşi Pătraş nu-şi găsesc finalitatea. În minutul 23, Rocha şutează puternic de la 25 de metri, dar Amadio reuşeşte cu greu să reţină balonul. În minutul 40, ocazie mare pentru gazde. Dobriceanu îl găseşte cu o centrare în careu, la 11 metri pe Mera, a cărui lovitură de cap este trimisă exact pe direcţia lui Amadio care reuşeşte să reţină balonul.

După pauză, tot bănăţenii sunt cei ce domoină jocul, în minutul 50 gazdele au fost la un pas de egalare, Chiş îi trimite cu călcâiul lui Axente, care preia şi şutează din 7 metri, cu Siminic în spate, exact în pieptul lui Amadio, care în cele din urmă reţine. O nouă ocazie clară a lui Poli a venit în minutul 77, Cîrstea scapă singur, dar şutul său slab din 14 metri e scos miraculos cu piciorul de Amadio.

Gazdele au forţat, dar degeaba, în ciuda celor 4 minute de prelungire, Poli nu a reuşit nici măcar egalarea şi astfel UTA reuşeşte o victorie la Timişoara, după mai bine de 10 ani. Un 1-0 muncit, care cu siguranţă rămâne în istorie, la fel ca orice rezultat înregistrat între cele două rivale UTA şi Poli.

Au evoluat în teren, pe parcusul întâlnirii;

Poli: Kirev – Mera, Scutaru, Fl. Ilie, Fl. Sandu – Chiş (63 Popovici), Fuchs (34 Dobricean), Poparadu, Pătraş – Rocha (52 Cârstea), Axente. Antrenor: Valentin Velcea

Rezerve: Lepmets – Belu, Gorobsov, Ricketts

UTA: Amadio – Calvin, Pocuca, Gligor, Siminic – Hidişan (84 Varga), Ignea, Purece – Mara  – Galanis (67 Neagu), Sitoe (80 Miron). Antrenor: Adrian Falub

Rezerve: Smaranda – I. Bălan, C. Bucur, Chindriş

Arbitrii: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); Asistenţi: Adrian Popescu (Craiova) şi Daniel Ioan Ciocănea (Sibiu).

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *