Juniorii mari ai UTA-ei joacă pentru trofeul Ligii Elitelor, la Bucureşti

Juniorii mari ai UTA-ei joacă pentru trofeul Ligii Elitelor, la Bucureşti

UTA U19 are neşansa de a nu primi jucători importanţi de la echipa mare, la turneul final al Ligii Elitelor de la Bucureşti. Sandu Gaica, Adi Ungur şi Mihai Petcuţ sperau să îi aibă la dispoziţie şi pe Isac, Miculescu şi Oroian, dar cei trei vor da totul pentru „roş-albi” în meciul decisiv pentru promovarea în Liga 1, de la Piteşti. În condiţiile date, puştii „roş-albi” vor aborda semifinala cu Dinamo în efectiv ceva mai redus şi cu şanse mai mici de a pătrunde în finală. Totuşi, sunt câţiva jucători din circuitul primei echipe, precum Pașcu, Gavrilă sau Vulturar, pregătiţi să joace în meciurile decisive din capitală.

Semifinală cu Dinamo, sâmbătă, la Buftea

O altă absenţă importantă este cea a lui Hrezdac, în recuperare după operația de ligamente. UTA se testează astăzi, la fel ca şi Dinamo, ambele echipe sperând să nu aibă cazuri de coronavirus. „Câinii roşii” au avut focar la club şi printre cei afectaţi s-au numărat şi câţiva juniori, care însă între timp şi-au revenit şi sunt apţi pentru duelul din weekend.

Visează la UEFA Youth League

UTA – Dinamo se joacă sâmbătă, 1 august, de la ora 11, la Buftea. În paralel, dar la Mogoșoaia, este programată cealaltă semifinală, dintre CFR Cluj şi Viitorul. Câștigătoarele celor două partide joacă cu trofeul pe masă luni, 3 august. Campioana Ligii Elitelor va reprezenta România în UEFA Youth League!

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *