Gloria Arad, a schimbat terenul şi locul în clasament

Gloria Arad, a schimbat terenul şi locul în clasament
0 comments, 25/03/2012, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

Gloria Arad a disputat primul meci, în noua locaţie, pe terenul Telecom din cartierul arădean Micălaca. Putem spune că iarba le-a plăcut  mai mult decât sinteticul, Gloria reuşind să învingă clar ocupanta locului 5, Millenium Giarmata, scor 2-0.

În minutul 16 gazdele reuşesc deschiderea scorului, prin Adrian Popa, care a şutat o minge din 20 de metri, respinsă de apărarea timişoreană,1-0. Era minutul 33 când Puie a executat ca la carte o lovitură de colţ, iar Sălăjan a trimis cu capul mingea în poarta apărată de Turcuş. În partea a doua a jocului, Giarmata a ieşit la atac, dar fără şanse de izbândă în faţa apărări celor de la Gloria. O ratare imensă pentru elevii lui Leo Pinţa, atunci când  Borteş putea să înscrie pentru 3-0, dar acesta nu a nimerit poarta după ce l-a depăşit pe Turcuş. Nimic de consemnat până la finalul partidei, doar cel de-al doilea cartonaş galben arătat lui Sălăjan de către centralul Anca. Arădeanul va sta în etapa viitoare, când Gloria primeşte vizita celor de la FC Hunedoara. La finalul celor 90 de minute, bucurie mare în tabăra arădeană, Gloria ieşind de sub denumirea clasică de “lanternă roşie”, scor final 2-0, ultimul loc fiind lăsat altei Gloria, cea din Reşiţa.

Gloria: Bujor – Vițu, Blănaru, Dubeștean, Hulbăr – Ad. Popa (86 Borteș), Ban, Sălăjan, Puie (80 Botiș) – Eşanu (87 Şiclovan), Gherghel (74 Bulza).

Millenium; Ţurcaş – M. Toma, Oneţ (33 Corlăţeanu), A. Toma, Mihălcean (90 Lukics) –  Bungău (70 Băişan), Leuca, Călin (74 Gîrba), Tofei – Gideon

Arbitri: Florin Anca – Alin Saraol, Cristian Petrean (Deva).

Observatori: Nicuşor Asandei, Adrian Cocoş (Reşiţa)

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *