CSU Arad stabileşte ierarhia finală în Divizia Naţională de rugby

0 comments, 04/09/2014, by , in Rugby, Ultimele stiri

Sâmbătă, cu începere de la ora 10, se joacă ultimul meci al sezonului regulat din Divizia Naţională la rugby. Este vorba despre restanţa contând pentru etapa a 12-a, care le opune pe Poli Agro Iaşi şi CSU Arad. Cu 42 de puncte, gazdele au nevoie de o victorie, chiar şi fără punct bonus ofensiv, pentru a depăşi în clasament RC Bârlad, 46 de puncte şi a aborda faza semifinală de pe primul loc. De cealaltă parte, meciul nu are nicio miză pentru arădeni, care indiferent de rezultat, vor încheia pe locul 6, penultimul al ligii secunde. În semifinale au mai acces ocupantele poziţiilor 3 şi 4, Ştiinţa Petroşani şi CS Năvodari, care în funcţie de clasament, se vor deplasa în 13 septembrie la Iaşi şi Bârlad. În 20 septembrie urmează să aibă loc cele două finale ale Diviziei Naţionale. Nici Aradul nu încheie sezonul, echipa pregătită de Marian Grindei urmând să evolueze pentru locurile 5-7, alături de Bucovina Suceava şi RCM Galaţi. Fiecare echipă îşi va păstra punctajul acumulat în sezonul regulat. CSU Aurel Vlaicu joacă în 13 septembrie cu RCM, iar o săptămână mai târziu cu Bucovina.

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *