Avântul Târnova – Moneasa 1-2

Avântul Târnova – Moneasa 1-2
0 comments, 11/04/2012, by , in Fotbal, Liga 5, Ultimele stiri

Experienţa a învins elanul tinereţii.CS Avântul Târnova cu o echipă aproape nouă nu a putut ţine piept decât o repriză mult mai experimentatei CS Moneasa.

Un joc excelent pe o vreme răcoroasă, dar pe un teren impecabil au oferit cele două combatante, CS Avântul Târnova şi CS Moneasa, duminică într-un meci din cadrul etapei a 22-a a Ligii a 5-a , seria B disputat la Târnova. Doar un singur cartonaş galben arătat de centralul Bogdan Loredan, gazdelor, în rest un deplin spirit de fair-play dovedit de jucătorii celor două echipe. A trebuit însă sa umbrească cineva şi sportivitatea celor două combatante şi acestia au fost preşedintele clubului din Moneasa, nimeni altul decât primarul comunei, Terente Condea şi antrenorul aceleeasi echipe, Grigore Clipotă, om al legii în Moneasa. Primul a şi fost trimis în tribune de către arbitru, în minutul 76, pentru numeroasele vociferări şi proteste, iar antrenorul împreună cu acelaşi preşedinte au intrat în minutul 72 în teren îndemnându-şi jucătorii să părăsească terenul. Cu capul pe umeri, jucătorii oaspeţi nu şi-au ascultat ”şeful”, şi-au văzut de treabă în continuare, n-au luat nici măcar un avertisment pe toată durata meciului, ba mai mult, au şi învins cu 2-1. Ca să pună cireaşa pe tort, Terente Condea l-a mai făcut şi tăntălău la sfârşitul partidei pe centralul Bogdan Loredan, aşa ca , recidivist fiind în ale fotbalului, va mai băga mâna în buzunar , pentru achitarea unei amenzi şi probabil ca va mai admira un meci al propriei echipe de dupa gardul imprejmuitor la terenului.

Revenind al meci, gazdele cu un nou antrenor, Costel Filipaş care şi-a  ţinut mereu ”în priză” elevii au dominat prima repriză, iar dacă la pauză scorul era de 3-0 pentru Târnova,  nu mira pe nimeni, însă, ratările lui Popa Forin şi ale căpitanului Hanţig  au făcut să fie doar 1-0.

În partea  a doua, elanul tinerilor lui Filipaş a început să scadă, iar ”vulpoii” din Moneasa au profitat ,Matei punctând superb de două ori stabilind victoria oaspeţilor cu 2-1.

 

            CS Avântul Târnova: Dragoş,Bulza, Rădac, Călăceanu, Abrudean, Hanțig, Popa Florin Ciprian, Coraş(Hada), Mihoc(Ştefănuţ), Popa Florin Ioan(Filipaş) Antrenor: Constantin Filipaş

 

            CS Moneasa: Lazea, Budea, Roşca, Hulbea, Miclea, Balint, Matei, Toma, Bociort, Gabor, Dronca.  Antrenor: Grigore Clipotă.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *