Ziua Judoului Arădean, în memoria marelui maestru Mihai Botez
Aproape 500 de sportivi de la 40 de cluburi din şase ţări au onorat cu prezenţa o nouă ediţie a evenimentului “Ziua Judoului Arădean”, întrecere rezervată categoriilor sub 12 şi 14 ani, dar şi a Euro Ligii sub 16 ani, organizată în premieră la Arad. Judeţul nostru este reprezentat de un număr masiv de sportivi, atât de la cluburi din municipiu cât şi din judeţ. Manifestarea are caracter internaţional, fiind organizată în parteneriat de Federaţia Română de Judo, Primăria Arad, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Asociaţia Judeţeană de Judo, Clubul Sportiv Municipal, Liceul cu Program Sportiv şi Piros Security. Un adevărat festival al sportului pe tatami, “Ziua Judoului Arădean” a început dimineaţă, în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea judoului arădean şi românesc, dar şi din cadrul comunităţii arădene, prezente la festivitatea de deschidere.
După intonarea imnlui naţional, am asistat la un superb moment demonstrativ de jiu jitsu oferit de sportivii de la Seishi Budo, antrenaţi de Pavel Milovan. Colectivul de organizare, prin directorul CSM Arad, Vasile Păltineanu şi antrenorii Dorin Drimbe şi Arpad Nagy, au oferit apoi o serie de plachete în semn de apreciere pentru sprijinul şi implicarea în promovarea şi dezvoltarea judoului arădean, printre cei recompensaţi numărându-se vicepreşedintele Federaţiei Române de Judo, deputatul arădean Dorel Căprar, Eugen Botez, fiul marelui maestru Mihai Botez, Mihai Telechi, reprezentant al Asociaţiei Judeţene de Judo şi şef al catedrei de judo la LPS Arad sau Loghin Lazăr şi Ştefan Mureşan – medaliaţi la Campionate Mondiale şi Europene de veterani.
Dorel Căprar, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Judo, a spus câteva cuvinte înaintea startului competiţiei, precedat de asemenea de un moment de reculegere păstrat în memoria fondatorul judoului arădean, Mihai Botez. Cunoscut în lumea judoului sub numele de “Mişa baci”, marele maestru a fost de-a lungul timpului formator de destine şi caractere. Judoul arădean este încă în mare parte rodul străduinţei şi influenţei lui Mihai Botez, un nume de legendă în istoria judoului românesc. “Cu mult respect, recunoaştere şi mulţumire, suflarea judoului arădean se adună periodic pentru a rememora şi reînvia imaginea dar mai ales principiile enunţate, bazate pe Onoare, Respect, Colaborare şi Prietenie. Mulţumim Maestre!”, este mesajul organizatorilor cu ocazia acestui eveniment sportiv de mare anvergură.
În jurul orei 10 a luat start şi competiţia propriu-zisă, pe tatami făcându-şi apariţia micii judoka, care îşi dispută premiile puse în joc, medalii, cupe şi diplome, iar la ora 14 a debutat Euro Liga sub 16 ani, competiţie cu participarea unor sportivi de top din Arad, Subotica, Osijek şi Szeged. Vom reveni cu rezultate.