Vinga rămâne cu satisfacția eventului, Deva a promovat în Liga a III-a
În formula Coman – Plută, Lazăr, Tomuț, T. Bodri, L. Bodri, Turcuș (min. 75, Rupa), Suslak (min. 83, Copil), Șimăndan (min. 64, Balaci), Vasinc, Sevici (min. 75, Kiss), campioana judeţului Arad, Athletico Vinga, a pierdut și manşa secundă a barajului de promovare în Liga 3 la fotbal, pe terenul campioanei judeţului Hunedoara, CSM Deva. A fost 3-2 pentru gazde, goluri marcate de: June min. 61 şi min. 76, Circov min. 74, respectiv, Pluta min. 54 şi Tomuţ min. 88. Promovarea s-a pierdut în mare parte în primul meci, scor 0-1, când vinganii au acuzat vehement arbitrajul.
„Când mă uit în urmă, văd o muncă imensă din vara trecută încoace. Pentru Vinga, să facă eventul este o realizare mare, iar participarea la baraj este un bonus. Oricum, nu se putea susține activitatea la Liga a III-a, iar CSM Deva este o echipă susţinută de întreg judeţul, cu un buget net superior nouă. Ne-am vândut scump pielea la baraj, nu am intrat în jocuri de culise cum credeau unii.
Am venit să jucăm la victorie, atât am putut. Îmi felicit băieții, a fost greu, la ce condiții am avut. Sincer, noi ne gândim dacă putem continua, din toamnă, chiar şi la Liga a IV-a”, a fost concluzia antrenorului Radu Popa.