Victorii preţioase la fileu

Victorii preţioase la fileu
0 comments, 19/01/2014, by , in Ultimele stiri, Volei

„UVVG” ProVolei a obţinut două victorii importante la sfârşitul săptămânii, în cadrul seriei de vest a Diviziei A2. Vineri, trupa lui Radu Sabău s-a impus cu 3-2 (23,-26,-23, 21, 16) pe terenul celor de la Torpi Târgu Mureş, într-un meci maraton, de 2 ore şi jumătate, disputat în devans. A urmat disputa de sâmbătă de la Câmpia Turzii, cu o formaţie întărită în iarnă cu jucători proveniţi de la Cluj. Cu Mascovits, Ispas şi Sabău în prim-plan, secondaţi de mai tinerii Motoc, Lopătaru, Preda sau Matica, echipa arădeană a câştigat tot în 5 seturi, 3-2 (-21,18,-15,20,12). „Sunt mulţumit de rezultate, asta în condiţiile în care ne-a lipsit ridicătorul Jitaru, iar lotul a fost format din mulţi juniori. Mă bucur că cei tineri progresează şi confirmă încrederea acordată”, ne-a declarat antrenorul Radu Sabău. Etapa viitoare, „UVVG” ProVolei înfruntă sâmbătă, ora 12, în Polivalenta arădeană, liderul seriei de vest din A2, CSU Timişoara. În altă ordine de idei, echipa de juniori a clubului arădean a pierdut în această dimineaţă, scor 0-3, meciul de campionat cu CSS Oţelul Roşu.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *