Victorie conturată pe final, în restanţa de la Târgu Secuiesc
FCC Baschet UAV Arad a obţinut o victorie cu emoţii la Târgu Secuiesc, dar importantă în economia clasamentului din Liga Naţională. Trupa lui Jose Araujo s-a impus cu 82-71, într-un meci restant din etapa a 4-a. La fel ca şi în alte câteva dueluri din acest sezon, arădencele au avut de tras din greu pentru a lua toate punctele puse în jos. Gazdele întâlnirii de sâmbătă seara au fost la conducere pe tabelă în prima repriză, dar coşul spectaculos al americancei Keys, de la mijlocul terenului, a adus-o pe FCC UAV în avantaj înainte de intrarea la vestiare. “Galben-albastrele” au reuşit să pună şi distanţă în sfertul trei, însă Târgu Secuiec a revenit. Hadzovic și colegele au reușit o nouă desprindere în ultima perioadă de joc și nu le-au mai permis adversarelor să reintre în joc.
FCC UAV abordează derby-ul cu Sepsi de pe primul loc
Formaţia din oraşul de pe Mureş a fost mai precisă la aruncările din semicerc, cu 27 de reușite din 50 de încercări (54%), dar a stat mult mai bine şi la capitolul recuperări (40 la 26). Cea mai mare diferenţă de pe tabelă a fost consemnată chiar în rezultatul final, într-o întâlnire cu 10 schimbări de lider. Aradul revine pe primul loc în Liga Naţională, cu 35 de puncte (bilanț de 17 victorii și o înfrângere) şi se poate pregăti de derby-ul cu Sepsi SIC Sf. Gheorghe din 5 martie.
KSE Târgu Secuiesc – FCC Baschet UAV Arad 71-82
(23-16, 14-23, 26-20 şi 8-23)
Târgu Secuiesc: Coleman 26 puncte, Lewis 14, Corda 11, Taylor 8, Kozman 8 şi Debreczi 4.
Arad: Hadzovic 21 puncte, Keys 19, Ghiţă 13, Vitulova 12, Vaida 6, Manea 5, Akathiotou 4, Sutherland 2.