Victoria Zăbrani 80 de ani de existenţă
Punctuali, ca după un ceas elveţian, autocarul oaspeţilor nemţi a parcat în faţa primăriei comunei Zăbrani, comună care în zilele acestea a îmbrăcat straiele de sărbătoare. Clubul Victoria Zăbrani a trecut de vârsta octogenară, motiv pentru primarul Marian Toader de a invita legendele clubului, nemţi care au trăit în comună cu ani în urmă şi care de-a lungul timpului au lăsat urme şi amintiri pe terenul zăbrănenilor. Precum se ştie comuna Zăbrani a fost o aşezare eminamente nemţească, locuitorii de etnie germană au contribuit la dezvoltarea social-economică în ultimele trei secole pe vatra vechiului sit Dealului Viilor.
Cei aproximativ 80 de turişti germani au fost conduşi în sala de şedinţe a primăriei unde edilul Marian Toader a avut un scurt discurs de întâmpinare, mulţumind organizatorului expediţiei Rudolf Dărăban pentru punerea în aplicare a expediţiei.
”Nu pot decât să ma bucur când văd că munca noastră este apreciată şi mai ales mă bucur că în ultimii patru ani am reuşit să strângem relaţiile dintre comuna noastră şi foştii locuitori ai comunei, şi eu consider că pe viitor aceste relaţii vor fi la fel de strânse şi sper că ne vom bucura împreuna de succesele pe care le vom înregistra ” a spus primarul Marian Toader
Imediat delegaţia germană a fost condusă la Şcoala “Adam Muller Guttembrunn”, loc de studiu pentru o mare parte a oaspeţilor. Revederea cu clasele şi băncile şcolii a fost emoţionantă, fostul director, domnul Scherer, a luat cuvântul depănând amintiri, câţiva dintre fostii elevi lăcrimând. Următoarul popas a fost la Remiza Formaţiei Civile de Pompieri unde oaspeţii au admirat colecţia de tablouri şi trofee expuse. Punctul culminant al primei zile a fost fără îndoială decernarea diplomelor de excelenţă foştilor jucători şi oameni care s+au implicat de-a lungul anilor în conducerea şi gestionarea clubului, festivitate ce a avut loc la Căminul Cultural.
Primarul Marian Toader împreună cu preşedintele clubului, Tiberiu Nicula au înmânat câte o diplomă, un fanion şi o plachetă comemorativă următorilor: Ursu Costică, Dobrău Ioan, Michelbach Oswald, Nistor Petru, Văduva Ioan, Mureşan Pavel şi Czukari Brunhard, aceştia primind decoraţiile post-mortem.
A continuat festivitatea de decernare pentru cei prezenţi în sală, cei care şi-au adus contribuţia la scrierea istoriei clubului: Dărăban Rudolf, Popa Efraim, Ioanăş Ioan, Bejenaru Dumitru, Graf Anton, Diter Graf, Krastel Filip, Flori Ioan, Holban Ioan, Ghiţă Hodan, Liviu Secoşan, Lulay Adam, Brâncoveanu Gheorghe, Gaşpar Adrian, Ţălan Gheorghe, Todose Aurel, Mircea Ivan, Lupşa Aurel, Văduva Ioan, Lupşa Adrian, Sergiu Doagă, Virgilius Stamate, Postolache Florin, Miculiţ Gheorghe, Dan Holban, Bretoteanu Flavius, Toader Lucian, Toader Nicolae, Gurmai Romeo, Suciu Dacian, Toader Marian, Eugen Miculiţ, Andrei Crişan şi mulţi alţii. Festivitatea a continuat cu mici discursuri a celor prezenţi sub acordurile imnului clubului.
Vremea frumoasă şi soarele ieşind dintre nori au fost auspiciile perfecte pentru desfăşurarea meciului dintre generaţii sau duelul generaţiilor pe stadionul Josef Scherich. Cele două echipe au intrat pe teren în aplauzele publicului numeros aflat în tribune precum şi în acordurile imnului. În albastru au fost echipaţi “nemţii” iar cei din Zăbrani au purtat echipamentul alb. În rândul gazdelor au jucat şi vicepreşedintele clubului Virgilius Stamate precum şi orimarul comunei, Marian Toader, dealtfel fost fotbalist al clubului.
La finalul evenimentului am smuls câteva declaraţii « nemţilor » participanţi an de an la această festivitate.
„Vin anual aici. Pentru mine surpriza nu a fost atât de mare pe cât a fost pentru cei pe care i-am adus aici. Sunt persoane care nu au mai fost în Zăbrani de peste 30 de ani! Chiar când am ieşit la încălzire, cum terenul era mai moale din cauza vremii din ultimele zile, mi-am adus aminte de un meci cu Nădlac în care le fel, terenul era foarte moale. Ţin minte că am făcut o înţelegere cu ei, mai în glumă mai în serios. La Nădlac ne bătea Roşca şi aici îi băteam eu! Ţin minte că arbitrul a dat o lovitură liberă de la 40 de metri şi când am executat-o, s-a desprins o parte din gazon, zbura şi ea în urma mingii! Asta mi-am amintit când am păşit iar pe acest teren! ” , a declarat Rudi Dărăban.
O altă legendă a clubului din Zăbrani ne-a declarat :
„Tibi m-a sunat să mă ocup de foştii jucători, să iau legătura cu ei. Când i-am sunat şi le-am spus despre ce e vorba, nici măcar unul nu a spus nu! M-au întrebat doar cum ne vom deplasa aici. Toţi care au jucat la această echipă sunt legaţi de locul ăsta. Aici au fost prietenii care au trecut dincolo de gazon. Ţin minte că noi tot timpul cântam. Ori cântam de bucurie că am câştigat, ori cântam de necaz că am pierdut!” ,şi-a amintit Dietmar Graf
În încheiere primarul Marian Toader s-a arătat mulţumit de amploarea evenimentului, care cu siguranţă se va repeta şi în anii ce vor urma:
”Sunt convins că vom rămâne cu o amintire frumoasă după ce s-a întâmplat aici! Au reuşit să vină foarte mulţi foşti locuitori ai comunei noastre. Unii chiar şi-au sacrificat concediile pentru acest eveniment!” ,a încheiat primarul comunei Zăbrani, Marian Toader.