Vicecampioana FCC UAV Arad îşi pierde coşghetera! Americanca Keys nu a mai vrut să continue în România

Vicecampioana FCC UAV Arad îşi pierde coşghetera! Americanca Keys nu a mai vrut să continue în România

Deşi e vacanţă încă din luna mai, când s-a încheiat finala campionatului naţional de baschet feminin, conducerea FCC UAV Arad are mult de lucru în vederea conturării lotului pentru sezonul viitor, plus a planificării pregătirii şi a înscrierii în una din cupele europene, cel mai probabil FIBA EuroCup. Încep să se mişte deja lucrurile şi pe piaţa de transferuri, iar o primă veste nu este deloc bună: coşghetera şi cea mai constantă jucătoare a vicecampioanei din sezonul trecut, Andreona Keys, nu mai continuă în “galben-albastru”! Valoroasa baschetbalistă de peste Ocean nu a mai dorit sub nici o formă să continue în România şi din informaţiile noastre ar fi semnat în puternicul campionat din Turcia. Keys a primit la finele sezonului trofeul pentru cea mai bună marcatoare a echipei arădene, ea având statistici notabile şi în play-off, cu o medie de 20.2 puncte! Dintre straniere, va continua sigur la Arad cipriota Veatriki Akathiotou (are şi cetăţenie română), sub contract cu echipa de pe Mureş şi foarte probabil şi căpitanul Brankica Hadzovic, decisă să îşi încheie cariera de jucătoare la Arad, unde a dezvăluit că se simte ca şi acasă. Sârboaica a jucat în 30 de meciuri, acumulând medii pe meci de de 13,9 puncte, 5 recuperări și 4,8 pase decisive.

Bulj – şanse mari să rămână antrenor! Hadzovic şi Akathiotou continuă la Arad, Vitulova în „stand-by”

Oficialii arădeni i-au făcut o nouă ofertă şi cehoaicei Tereza Vitulova, puternicul pivot cerând timp pentru un răspuns. Pe perioada estivală, până la reunirea din august, cele câteva jucătoare românce tinere se pregătesc la Arad alături de profesorul Dan Moraru. Din sezonul viitor ar putea fi promovată la prima echipă şi timişoreanca Daria Negru, care a terminat liceul. În privinţa băncii tehnice, sârbul Bogdan Bulj, cel care şi-a îndeplinit cu brio obiectivul în stagiunea trecută a Ligii Naţionale, aducând Aradul într-o finală după o pauză de opt ani, are şanse mari să rămână antrenorul “galben-albastrelor”. Aşadar, se anunţă o vară fierbinte la Arad, fiind nevoie de un lot important şi un buget pe măsură pentru a face faţă şi în Europa şi în acelaşi timp a menţine ridicată ştacheta pe plan intern, unde FCC UAV va lupta pentru un trofeu.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.