„VI-FE” a eliminat Sîntana şi joacă finala Cupei României!
0Terenul din Subcetate a fost gazda primei semifinale a Cupei României la fotbal, faza judeţeană. Chiar şi cu câteva absenţe, liderul recordmen din „Onoare”, Victoria Felnac, a mai furnizat o mare surpriză, astfel că va juca finala competiţiei KO! Victorie cu atât mai notabilă cu cât victima trupei pregătite de Marcel Duşan a fost Unirea Sîntana, echipă aflată în plutonul fruntaş al primului eşalon judeţean. Sîntana a deschis scorul în minutul 17, prin Vuin, care a transformat o lovitură liberă. „VI-FE” nu a cedat însă, egalând în minutul 34 prin Petcuţ. Repriza a doua a fost la fel de animată, după acelaşi scenariu pe tabelă: Claudiu Popa a făcut 2-1 pentru Sîntana, în minutul 53, dar Felnacul a revenit din nou, egalând cu un sfert de oră înainte de final prin golul marcat de Topac, 2-2 după 90 de minute.
Şapte goluri şi prelungiri
Trupa lui Duşan a fost mai proaspătă în prelungiri, când a reuşit să puncteze încă de două ori, prin Panin, minutul 96, din penalty, fază la care Peia a fost eliminat pentru al doilea galben şi prin B. Rusz, în minutul 114. În penultimul minut al prelungirilor, Şiclovan a stabilit scorul final, 4-3 pentru Victoria Felnac, care îşi vede visul aproape îndeplinit, câştigarea Cupei României! Cealaltă semifinală se joacă astăzi la Şiria, cu începere de la ora 17:30, între Şoimii Lipova şi Victoria Lunca Teuz.
Casetă tehnică:
Victoria Felnac: Linguraru – Turcan (Şule), Rotar, Panin, Hettman (Sabău), M. Rusz, Baroti, Topac, Maxim, Chevereşan (Ţiţirig), Petcuţ (B. Rusz).
Unirea Sântana: Ciornei – Şiclovan, Peia, Brozbic, Calancea, Martin, Mateiu, Vuin, Cl. Popa, Lanţoş, Giurgiu (C. Bodea, Josan).
Arbitri: Fl.Bădică – T.Junger, Cl.Lauko. Observatori: Coman, Vătran.