Vara marilor schimbări la Felnac, frații Bodri și Ristin vor juca pentru VI-FE!

Vara marilor schimbări la Felnac, frații Bodri și Ristin vor juca pentru VI-FE!
0 comments, 15/07/2026, by , in Fotbal, Liga4, Ultimele stiri

Parcurgem vara marilor schimbări la vicecampioana Ligii 4 Arad la fotbal, Victoria Felnac, acolo unde Lucian Ciba a fost înlocuit pe banca tehnică chiar de antrenorul fostei rivale din Vinga, Radu Popa. Marți s-a reunit și VI-FE la baza sportivă „Momir Dusan”, acolo unde primarul Ioan Malița i-a asigurat pe cei din echipă că eforturile financiare vor continua. Șase mutări au operat până acum cei din Felnac, iar în prim-plan este sosirea la echipa din comuna natală a lui Răzvan Ristin. Crescut de Atletico și UTA și trecut mai apoi pe la Dumbrăvița, Pecica și CSC Ghiroda, mijlocașul de 21 de ani va juca pentru clubul condus și de regretatul său tată, Dan Ristin.

Tot la UTA au crescut și frații Bodri, Luca și Toma, dar în generația 2000, ambii evoluând la Vinga în sezonul precedent. Mijlocași de meserie, gemenii Bodri întăresc compartimentul de mijloc al trupei felnăcane. Tot de la Vinga vine și Denis Lazăr (28 de ani), fundaș crescut și el la UTA, câștigător al Cupei și Supercupei României în 2015, în Liga Elitelor U19, alături de Dennis Man sau Adi Petre. Darius Muntean (19 ani) s-a despărțit de Unirea Sântana și va fi unul din juniorii Victoriei. Tot ca jucător under este o soluție și George Păduraru, mijlocaș de 18 ani împrumutat de la UTA.

VI-FE s-a despărțit în vară de Mirel Arsene, Alexandru Gavrilaș, Cătălin Goia, Mario Andrieș Mario, Cristian Perta și Balasz Buza. Zădăreni (18 iulie), Socodor (25 iulie), CS Vladimirescu (1 august), Șiria (8 august), Unirea Sânnicolau Mare (12 august) și Pâncota (15 august) sunt adversarii din amicalele verii.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *