UTA vrea să îşi dă restart, la Şiria, în faţa Dunării
Antrenorul UTA-ei, Adrian Falub, care a redebutat nefericit pe banca arădenilor, într-un 0-2 la Afumaţi, a lucrat mult în această săptămână la capitolele tactic şi fizic, pentru a reuşi să deblocheze UTA, în meciul cu Dunărea Călăraşi. Fără Ciucă, suspendat şi Strătilă, accidentat şi încă doar cu un atacant de meserie la dispoziţie, Curtuiuş, UTA e condamnată la victorie în faţa trupei lui Dan Alexa. Polgar și Filaret s-au antrenat normal și sunt șanse mari să se regăsească în efectivul cu care se abordează partida de sâmbătă. După ce a solicitat schimbarea orei meciului, urmând să se joace după-amiază, Falub ar putea modifica chiar şi sistemul de joc, pentru a găsi formula în care UTA să fie echilibrată şi mai ales eficientă.
Se speră ca evadarea de la matineu să aducă şi o reacţie pozitivă a echipei, cu mari probleme de atitudine în acest debut de sezon. Misiunea “roş-albilor” nu se anunţă, însă, deloc uşoară, formaţia vizitatoare înşirând patru victorii la rând sub comanda lui Alexa, care au dus-o aproape de zona promovabilă.
”Dunărea e o echipă bine organizată, știe să joace fotbal și are moral foarte bun. Vom încerca un sistem în care să fim echilibrați, vreau să aducem mai mulți jucători în fața porții şi să înscriem. E important să obținem puncte, asta ne lipsește. Dacă vin în urma unui joc bun, cu atât mai bine” , a spus, printre altele, Adrian Falub, înaintea meciului.
Clubul UTA anunţă detaliile deplasării la Şiria:
1.Transportul tuturor spectatorilor tur-retur pe ruta Arad – Șiria – Arad este gratuit.
2.Autocarele vor pleca din fața fostei cofetării Mimoza, de la Podgoria, sâmbătă, începând cu ora 14:30. Ultimul autocar va pleca la ora 15:00.
3.Autocarele pentru întoarcerea la Arad vor pleca din fața stadionului de la Șiria. Primul va pleca la ora 18:00, iar ultimul la 18:15.
4.Biletele sunt disponibile la stadionul ”Otto Greffner”, începând cu ora 15:00. (foto: uta-arad.ro)
Liga a II-a, etapa a 8-a:
Snagov – Olimpia, sâmbătă, ora 11
Pandurii – Afumați, sâmbătă, ora 11
Miroslava – Hermannstadt, sâmbătă, ora 11
Suceava – Mioveni, sâmbătă, ora 11
Luceafărul – Clinceni, sâmbătă, ora 11
Ripensia – Metaloglobus, sâmbătă, ora 11
Brăila – FC Argeș, sâmbătă, ora 12:30 (Digi)
ASU Poli – Balotești, sâmbătă, ora 16
UTA – Călărași, sâmbătă, ora 16
ASA Tg.Mureş – Chindia, luni, ora 18 (Digi)
Clasament
1.Hermannstadt 7 6 0 1 12-4 18
2.Tg.Mureș 7 5 1 1 18-9 16
3.Ripensia 7 4 2 1 26-7 14
4.Chindia 7 4 1 2 22-6 13
5.Clinceni 7 4 1 2 13-10 13
6.Călărași 7 4 1 2 12-9 13
7.ASU Poli 7 4 0 3 9-10 12
8.Mioveni 7 3 2 2 14-8 11
9.FC Argeș 7 3 2 2 11-5 11
10.Pandurii 7 3 2 2 14-10 11
11.Snagov 7 3 2 2 6-5 11
12.UTA Arad 7 2 3 2 7-7 9
13.Brăila 7 2 2 3 22-16 8
14.Metaloglobus 7 2 2 3 7-7 8
15.Afumați 7 2 1 4 4-8 7
16.Satu Mare 7 2 1 4 5-13 7
17.Balotești 7 1 2 4 5-10 5
18.Luceafărul 7 1 1 5 9-15 4
19.Miroslava 7 1 1 5 9-26 4
20.Suceava 7 0 1 6 2-42 1