UTA vrea să continue perioada bună cu punct(e) la Voluntari. Postolachi își înfruntă colegii de la națională
UTA dă sâmbătă peste cea mai în formă echipă din play-out, o FC Voluntari ce nu a mai pierdut de șase meciuri în Superliga, punând la socoteală și ultimele patru etape din sezonul regulat. Cu trei victorii și trei egaluri, ilfovenii lui Ciobotariu și-au regăsit cadența și atacă acum chiar primele două poziții ale zonei 7-16, accesând și licența pentru cupele europene în varianta în care vor disputa baraje de Conference League. Nici echipa arădeană nu e însă într-o formă slabă, roș-albii legând în sfârșit două victorii, una în campionat și cealaltă în Cupă, iar nivelul de încredere e la cote foarte bune. Omul momentului la UTA este fără îndoială Virgiliu Postolachi. Atacantul de 23 de ani a înscris în ultimele două partide, cu „U” Cluj și FC U Craiova, ambele încheiate cu victorii fără gol primit, ajungând la cota 9 în acest sezon. Golgheter al Bătrânei Doamne, internaționalul basarabean traversează cel mai bun sezon al său la seniori, deși este format de PSG și a trecut și pe la a doua echipă a celor de la Lille. Duelul de sâmbătă, ora 15, de la Voluntari, va fi mai special pentru Postolachi, „vârful” din Republica Moldova urmând să îi înfrunte pe trei dintre coechipierii săi de la națională, Igor Armaș, Vadim Rață și Vitalie Damașcan, componenți ai formației ilfovene.
„O partidă grea, suntem printre cele mai bune din play-out”
„Cred că va fi o partidă grea pentru ambele echipe, două dintre cele mai bune din play-out. Ei au multă calitate, dar noi mergem acolo pentru a lua trei puncte, vrem să continuăm această perioadă bună, cu victorii. Am vorbit cu cei trei colegi de la națională, ne-am sunat, ne așteaptă acolo. Mi-au transmis că nu va fi ușor pentru mine, că nu ne vor aștepta cu flori, dar eu și colegii mei vom încerca să jucăm cât mai bine și sper să câștigăm. Pentru noi toate punctele sunt bune, ar fi foarte important să câștigăm acest meci pentru a confirma perioada bună prin care trecem. Echipa noastră a arătat calitate, spirit și multă determinare în ultimele meciuri și ne dorim să continuăm pe această cale. FC Voluntari e o echipă în formă, dar nu avem teamă de nimeni”, spune principala „gură de tun” a arădenilor.
Probleme în centrul apărării, Benga și Batha – cei mai utilizați utiști
Balint are cele mai mari probleme în centrul apărării, unde Erico este accidentat, iar Chindriș incert, nefiind exclus ca lângă Benga să apară Hoxhallari. Postolachi este al treilea cel mai utilizat fotbalist al UTA-ei în acest sezon, după Alexandru Benga și Idriz Batha. FC Voluntari și UTA sunt despărțite de patru puncte în clasamentul din play-out, ilfovenii au 21 și ocupă locul 9, iar arădenii au adunat 17 și se situează pe poziție de baraj, a 14-a. În sezonul regulat, Voluntariul s-a impus cu 3-0 în meciul de acasă, pentru ca în returul de la Arad să fie 1-1, cu gol arădean marcat de Keseru.