UTA U15 a pierdut derby-ul din Gruia și în mare măsură și primul loc!
Singura formație a Academiei UTA ce mai păstra șanse la un titlu național era cea sub 15 ani, antrenată de Dinu Donca și Costel Bogoșel, formată din jucători născuți în anul 2011 și mai mici. Doar că în penultima etapă a play-offului Ligii Elitelor U15 (seria a II-a), CFR Cluj a profitat de avantajul terenului și s-a impus cu 2-0. Omul meciului pentru „feroviari” a fost Ianis Puți, autor al unei duble. CFR-ul a trecut peste UTA în clasamentul seriei, acumulând 48 de puncte, față de cele 46 ale „roș-albilor”.
În ultima etapă, CFR joacă pe terenul Rapidului (locul 6), în timp ce arădenii o găzduiesc pe U. Cluj (locul 7). CFR-ul are și varianta remizei la București, căci la o eventuală egalitate de puncte (49) au avantajul rezultatelor directe în play-off (remiză și victorie). Așadar, doar dacă clujenii pierd cu Rapid și UTA bate „șepcile”, locurile în clasamentul seriei se mai pot inversa. Dacă va termina pe poziția a doua, tinerii utiști juca doar pentru medalia de bronz, cu Csikszereda sau Poli Iași.