UTA riscă să rămână fără antrenor! Falub a plecat la Cluj
Cu două înfrângeri la redebutul său în Liga a II-a, la UTA şi fără ca echipa sa să marcheze cu Afumaţiul şi Călăraşiul, Adrian Falub dă impresia că s-a săturat deja de situaţia disperată de la Arad.
Dejeanul a plecat azi noapte spre Cluj-Napoca, din motive încă necunoscute şi fără acordul clubului, aşa cum susţin oficialii arădeni: “Din punct de vedere contractual, UTA are antrenor principal. Din păcate, Adrian Falub a decis să părăsească Aradul în această noapte, fără acordul nostru. Presupunem că motivul ar fi oferta pe care o are de la Universitatea Cluj, dar clubul UTA nu este în căutarea unui alt antrenor, pentru că are unul angajat”, e poziţia celor de la UTA.
Un alt motiv al dezertării tehnicianului ar putea fi haosul organizatoric de la Arad, Falub fiind probabil nemulţumit de faptul că al doilea antrenament al zilei de ieri, care trebuia să se desfăşoare pe ICRTI, a fost anulat pe motiv că terenul nu este practicabil datorită unei soluţii de regenerare a gazonului.
Cert e că cei din cadrul clubului au fost luaţi prin surprindere de gestul lui Falub, antrenamentul din această dimineaţă fiind condus de Cristian Todea, ajutat de Vlad Ţăran şi Dan Ţapoş. Rămâne să vedem cum va evolua noua telenovelă de la UTA, echipă care parcă nu mai scapă de probleme.