UTA a remizat cu Nyiregyhaza, în amicalul de la Arad
Roli Nagy a ales următorul prim unsprezece pentru confruntarea amicală cu Nyiregyhaza, prima pe teren propriu în această vară: Miron – Wild, Gligor, Iuga, Suslak – Strătilă, Chindriș, Copil, Vlad – Petre, Man.
Oaspeții au deschis scorul după zece minute: o pasă a lui Gligor a fost interceptată, mingea a ajuns la Rudolf Gergely, internațional al Ungariei, care a depășit doi adversari și a tras pe lângă Miron din 12 metri. Arădenii au avut reacție bună, Vlad a șarjat în stânga careului mare și a trimis la firul ierbii, puțin pe lângă bară (12).
Chindriș a fost eliminat, în locul său a intrat Jorza, conform înțelegerii încheiate înaintea meciului (20). Nou-intratul a fost la originea unei faze bune, deschizându-l în suprafața de pedeapsă pe Ad. Petre, al cărui șut a fost blocat de goalkeeper-ul maghiar.
Fază bună pentru Nyiregyhaza, Poloskeya a urmărit o minge în banda stângă și, cu toate că a fost talonat de Iuga, a reușit un șut bun din 16 metri, puțin peste transversală (28).
Restul primului act s-a jucat pe contre susținute de un ritm excelent. Ultima fază a fost a UTA-ei, cu Vlad trimițând peste poartă din 15 metri. 0-1 la pauză.
Începutul părții secunde a regăsit UTA în formula Stanciu – Covaci, Manea, Copaci, Burlă – Stahl, Jorza, Tănase, Hlistei – Rus, Curtuiuș. Debutul a venit și cu egalarea, semnată de Cipri Rus, cu reluare precisă din preajma careului mic a unei mingi pe care o trimisese acolo Stahl (47).
Meciul a continuat pe același coordonate intense, cu UTA ratând două ocazii bune de a trece în avantaj: Rus a tras din unghi puțin pe lângă (53), apoi Hlistei a trimis plasat o lovitură liberă, prinsă de portarul oaspeților (60).
UTA a dictat ritmul în secvențele derulate ulterior, perioada bună culminând cu un șut al lui Curtuiuș de la 18 metri dreapta, mingea s-a dus în bară (75). Același atacant al UTA-ei a apărut din nou la finalizare în două rânduri, reluare din 8 metri deviată peste transversală, apoi lovitură de cap din colțul drept al suprafeței de poartă peste vinclu (78).
La UTA a intrat și Lazăr în locul lui Stahl (80).
Finalul de meci a regăsit trupa roș-albă aproape de golul doi: Curtuiuș a prins un șut superb din 16 metri, scos de portar de sub bară. Din cornerul rezultat, tot Curtuiuș a deviat cu capul spre colțul scurt, un apărător a scos de la jumătate de metru, mingea a ricoșat la Hlistei, care a tras din prima puțin peste (90). S-a terminat 1-1, la capătul unui antrenament pozitiv pentru alb-roşii.
Sursă: uta-arad.ro