UTA ia contact cu Liga 1! Baraj decisiv, cu Voluntariul
După fantasticul succes de sâmbătă seară, UTA e gata de al doilea baraj, cel decisiv pentru promovarea în Liga 1, cu FC Voluntari. Arădenii s-au refăcut după epuizantul meci cu Dunărea Călăraşi la complexul Gemi Sport, apoi a urmat, ieri, un antrenament, iar în această seară, de la Aeroportul ”Traian Vuia” din Timișoara, UTA zboară spre Bucureşti. Odată ajunși în Capitală, utiștii vor sta la RIN Airport Hotel, aflat la 25 de kilometri de Voluntari. Primul joc din cel de-al doilea baraj e programat miercuri, de la 18,30, în direct pe Digi Sport 1. Arădenii petrec noaptea în București și se întorc acasă joi, la 12,40, când e programat zborul către Timișoara. Returul se joacă duminică, de la ora 13.
Au încercat amânarea
Cei de la UTA au trimis o solicitare către FRF prin care au încercat să amâne primul meci al dublei manşe pentru finalul săptămânii, dar au primit un răspuns negativ. UTA se confruntă cu serioase probleme de lot înaintea meciului de la Voluntari, cele mai mari probleme fiind în apărare, acolo unde Manea e suspendat, iar Filaret şi Gligor accidentaţi. Alb-roşii strâng din dinţi şi în speranţa că vor avea mulţi suporteri alături chiar şi în Ilfov, visează în continuare la Liga 1:
Nagy: “Totul e în favoarea lor”
“Totul e în favoarea lor, la noi e foamea de performanță și entuziasmul ce ne caracterizează. Acest spirit UTA și tot ce s-a întâmplat în acești ultimi ani e ca o flacără olimpică. Să se pună scaune suplimentare, să se aducă mai multă lume de la joc la joc, înseamnă ceva, e realizarea jucătorilor. Sunt și rezultatele, deși fotbalul suferă când ne uităm în Liga I. E onoarea acestui an, apropierea spiritului și acestor suporteri minunați. Sunt mândru de toți, trebuie să găsim energie să ne regenerăm pentru dubla cu Voluntari”, spune Roland Nagy.
De cealaltă parte, Voluntariul, avantajată evident de sistemul de disputare dar şi de programarea barajelor, are toate atuurile pentru a se impune.
Florin Marin: “Nu există o favorită”
Cu toate acestea, oficialii prim divizionarei se plâng de faptul că echipa ar putea să îşi fi ieşit din ritm, după o pauză de aproape două săptămâni: “Eu cred că UTA e avantajată puțin, fiindcă a rămas conectată la miza unor jocuri deosebite, a fost sub presiune și e obișnuită să gestioneze astfel de momente. Pentru mine a fost puțin greu să-mi țin jucătorii în priză, să le repet mereu că mai avem de jucat două partide grele și importante, în care nu se poate spune că există o favorită”, a spus Florin Marin, directorul tehnic al Voluntariului.