UTA are Viitor în Liga 1: debut cu victorie, în play-out şi aniversare fericită!
„Bătrâna Doamnă” şi-a început cursa spre salvarea de la retrogradare în fața Viitorului lui Hagi, echipă cu care a redebutat în Liga 1 după 12 ani. Primele dueluri stagionale între UTA și Viitorul s-au încheiat nedecis, 1-1, la Ovidiu, respectiv 0-0 la Arad, dar miza în play-out este mult mai mare. Meciul de astăzi de pe “Francisc Neuman”, contând pentru prima etapă, a început destul de încâlcit, pe un teren moale şi greu, ce i-a jucat feste lui Iacob, accidentat la gleznă şi schimbat după nici 20 de minute. S-a jucat închis în debut, iar prima ocazie s-a consemnat abia în minutul 21, când Balauru a respins în două rânduri în faţa lui Tsoumou, după o centrare a lui Ciobanu. UTA a dat rapid replica şi o combinaţie rapidă, cu Hora şi Roger în prim-plan, l-a găsit pe puştiul Rusu la marginea careului, dar şutul său din 18 metri a trecut peste poartă. Viitorul a avut mai mult mingea, dar s-a apropiat greu de poarta arădeană, echipa lui Balint blocându-se bine pe faza defensivă. Totuşi, în minutul 37, utiştii au fost surprinşi de o acţiune de atac a constănţenilor, Jo Santos şutând din alergare, de la 20 de metri, peste poartă, deşi îl avea complet liber în dreapta pe Matei. UTA a fost periculoasă şi ea în minutul 41, când şutul lui Simo, de la peste 25 de metri, a fost deviat şi puţin a lipsit să nu îl învingă pe Cojocaru, ieşit din poartă. Balint a schimbat cu Antal în locul lui Adrian Petre, iar UTA a ieşit mult mai motivată de la vestiare. Dacă în prima repriză a mai arătat câte ceva, Viitorul a făcut mai mult figuraţie în partea a doua, permiţându-le arădenilor să preia iniţiativa.
Hora a adus trei puncte mari, Viitorul – o palidă umbră a fostei campioane
După ce Hora şi Roger au şutat peste poartă, unicul gol al partidei a căzut în minutul 62, când Roger a centrat din lovitură liberă de pe stânga, iar în urma unei devieri, mingea a ajuns la Hora, care a înscris de la opt metri, din cădere. Peste doar trei minute, Denis Rusu l-a pus la încercare pe portarul oaspeţilor, cu un şut frumos de la 17 metri, respins greu de Cojocaru. A fost şi ultima ocazie a meciului, pentru că din minutul 65 s-a jucat mai mult între careuri, cu o UTA câştigând tactic duelul. “Roş-albii” au închis fără probleme culoarele spre poarta lui Balauru, iar jucătorii lui Cătălin Anghel au părut că încă nu sunt conectaţi la play-out şi la faptul că sunt pe loc de baraj. Fosta campioană, cu destui internaţionali în lot, s-a cam făcut de râs la Arad, în faţa unei UTA care a ştiut ce vrea de la acest meci şi care bifează o adevărată premieră stagională, a doua victorie la rând pe teren propriu, scor final 1-0, dar doar a treia la Arad în acest sezon!
Premieră pe „Francisc Neuman”: a doua victorie consecutivă!
O victorie ce vine exact la ceas de aniversare, utiştii oferindu-le un frumos cadou suporterilor cu ocazia celor 76 de ani de la înfiinţarea clubului, sărbătoare pe care o vom consemna duminică, 18 aprilie! UTA urcă pe un intermediar loc 7, primul din play-out-ul Ligii 1 şi se îndepărtează de zona periculoasă. Totuşi, rămâne un mare regret că oficialii clubului nu au aplicat pentru licenţa UEFA, astfel încât echipa nu va putea visa la o participare în cupele europene, indiferent de poziţia pe care va încheia în actuala stagiune. UTA este însă în grafic în ceea ce priveşte obiectivul, menţinerea în Liga 1, iar marţi are meci de foc în “Ştefan cel Mare”, cu Dinamo, echipă ameninţată tot mai serios cu retrogradarea! (foto: gsp.ro)
Formaţii:
UTA: Iacob (17 Balauru) – Tomozei, Erico, Ilie, Roumpoulakou – Albu, Vorobjovas – Roger (86 Miculescu), Hora (80 C.Rus), D.Rusu (86 Bustea) – Petre (46 Antal). Antrenor: Laszlo Balint
Viitorul: Cojocaru – Boboc, Mladen, Dobrosavlevici, Dussaut (24 Pitu, 82 Andronache) – Matei (82 Babunski), Ciobanu, Grameni – Grădinaru (70 Haită), Tsoumou, Jo Santos (70 Pedroso). Antrenor: Cătălin Anghel
Arbitri: Iulian Călin (Ștefănești – Aregșe) – Daniel Mitruți, Adrian Popescu (Craiova). Rezervă: Rareș Vidican (Satu Mare). Observartor FRF: Laszlo Sajtos (Sibiu).