UTA are trei jucători convocați la naționalele României, alți trei arădeni sub tricolor!
Reprezentativa de fotbal U21 a României continuă în luna octombrie parcursul din preliminarii cu un meci împotriva Ciprului, programat marți, 14 octombrie, ora 19, pe stadionul lui CFR Cluj. Până la acel duel, tricolorii vor întâlni într-o partidă amicală naționala Serbiei, chiar la Arad, pe Arena Francisc Neuman, vineri, 10 octombrie, de la ora 19.
Naționala U21 se află în Grupa A a preliminariilor pentru EURO 2027 și va întâlni Spania, Finlanda, Kosovo, Cipru și San Marino în drumul către cea de-a cincea prezență consecutivă la turneul final european de tineret.
UTA îl are convocat la naționala de tineret pe Mark Țuțu, iar Aradul îi mai dă pe Cristian Mihai, de la Dinamo și Cătălin Vulturar, de la Rapid.
Lotul convocat de selecționerul Costin Curelea este următorul:
Portari
Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), Vlad Rafailă (Real Betis | Spania), Adrian Frănculescu (Steaua București);
Fundași
Tony Strata (Vitória Guimarães | Portugalia), Mark Țuțu (UTA Arad), Matteo Duțu (AC Milan | Italia), Răzvan Pașcalău (CS Dinamo București), Mario Tudose (CFC Argeș), Ștefan Duțu (Farul Constanța), Antonio David (Internazionale Milano | Italia);
Mijlocași
Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Mihnea Rădulescu (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (Dinamo), Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), Cristian Mihai (Dinamo), Cătălin Vulturar (Rapid), Alin Boțogan (Petrolul), Luca Szimionaș (Hellas Verona | Italia), Omar El Sawy (Universitatea Cluj);
Atacanți
Rareș Burnete (Juve Stabia | Italia), Atanas Trică (Universitatea Cluj), Ioan Vermeșan (Hellas Verona | Italia).
UTA îl are convocat la naționala U20, pregătită din acest sezon de Adrian Iencsi, pe David Barbu (foto). Tricolorii vor disputa primele meciuri din cadrul sezonului 2025-2026 al Elite League U20 în luna octombrie în compania reprezentativei similare a Cehiei. Sub tricolor a fost chemat la aceeași reprezentativă și arădeanul Rareș Pop, de la Rapid.
Naționala U18, formată din jucători născuți după 1 ianuarie 2008 și pregătită de Marin Ion, va participa, în perioada 6-14 octombrie, la Turneul celor 4 Națiuni în Provincia Kocaeli, Turcia. Printre convocați se numără și utistul Denis Țăroi.