UTA a amânat, din nou, bucuria primei victorii la Şiria
UTA a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu CS Mioveni, pe arena ”Otto Greffner” din Şiria, meci contând pentru etapa a patra a Ligii a II-a. Prima repriză a meciului din cetate a fost controlată de UTA, fără însă ca diferenţa să se vadă şi pe tabelă. Asani a ratat o primă şansă, în minutul 4, pentru ca acelaşi jucător să irosească, în minutul 19, cea mai mare ocazie a primei părţi: scăpat singur după o deviere norocoasă undeva la 25 de metri, mijlocaşul UTA-ei a tras incredibil, din careu, în portarul Sima. Peste doar un minut a venit şi deschiderea scorului, atunci când după un corner executat de Strătilă şi o înghesuială în careu, Burlă a marcat cu capul din şase metri. Bucuria “roş-albilor” a durat doar trei minute, asta pentru că Mioveniul a înscris la prima şi unica apariţie cu adevărat periculoasă în faţa porţii lui Grahovac. Practic, şi atunci argeşenii au profitat de o mare greşeală a neinspiratului Asani, care a pierdut o minge la 16 metri, punând pe picior greşit fundaşii centrali şi oferindu-i lui Năstăsie şansa nesperată de a egala: 1-1 şi Grahovac scotea pentru prima oară în acest sezon mingea din plasă. Activă pe tot parcursul meciului, galeria UTA-ei l-a luat în colimator la mijlocul reprizei pe primarul Falcă, înjurat şi trimis “înapoi la Brad”. Revenind la fotbal, până la pauză am consemnat doar o dominare sterilă a gazdelor, Adili şi nou intratul Stahl având două apariţii mai periculoase pe finalul primului mitan, fără însă a concretiza.
Bucuria arădeană a durat doar trei minute…
UTA nu a mai pus aceeaşi presiune în startul părţii a doua, iar prima ocazie a venit abia în minutul 60, Roman reluând pe spate din careu, puţin alături. Fără omul de ultimă pasă şi cu un joc destul de previzibil, UTA a continuat să macine în gol. Scăpată, totuşi, ieftin după o primă repriză modestă, Mioveniul a prins curaj şi Andor a fost blocat in extremis de Grahovac, la un atac consemnat în minutul 67. Dan Roman a ratat şi el o şansă bună în minutul 72, reluând cu capul peste poartă mingea centrată de Stahl, pentru ca peste trei minute acelaşi Stahl să centreze periculos în faţa porţii, fără însă ca atacanţii să îi ghicească intenţia. Fixată în jumătatea proprie în ultimul sfert de oră, Mioveniul s-a mulţumit să păstreze egalul, Florin Marin comandând o apărare în “5”, tactică care i-a ieşit în condiţiile în care UTA a părut, la fel ca şi cu Metaloglobus, foarte neinspirată în faţa porţii.
Dominare, ratări şi încă două puncte pierdute
Cîrstocea l-a încercat cu un şut din 16 metri pe Sima, în minutul 81, dar portarul argeşean a respins în corner, iar finalul se anunţa încins. Ciucă a fost blocat la şase metri, în minutul 85, iar Adili a ratat incredibil cu capul, din doar 6 metri, după un corner executat bine de Cîrstocea. Atacurile furibunde ale arădenilor nu şi-au găsit însă ţinta, Curtuiuş ratând cu capul în minutul 86, fază parcă trasă la indigo cu ocaziile lui Roman şi Adili. Stahl a trecut şi el pe lângă gol peste un minut, spre exasperarea publicului, iar meciul s-a încheiat egal, 1-1. UTA pierde, astfel, încă două puncte mari pe teren propriu şi nu profită de paşii greşiţi ai Mureşului şi Sibiului, ratând şi şansa de a trece pe locul doi al clasamentului.
Au amânat, iar, prima victorie la Şiria
Suporterii arădeni nu au putut savura nici de această dată primul succes la Şiria, iar cetatea nu îi prieşte deloc UTA-ei. Conducerea clubului trebuie să se mişte repede, pentru că fără un atacant valoros, de viteză, UTA pare să nu poată emite pretenţii în lupta la promovare. Adrian Mihalcea a început meciul de astăzi în formula: Grahovac – Adili, Scutaru, Ciucă, Burlă – Strătilă (74 Cîrstocea), Asani, Tănase, Prună (38 Stahl) – Buleică (56 Dan Roman), Curtuiuş.