UTA a pierdut primul amical al iernii, 2-3 cu Bekescsaba
UTA a pierdut astăzi primul test al iernii, 2-3 cu Elore Bekescsaba, joc disputat pe stadionul Motorul. Ionuț Popa a început amicalul cu Bodea – Dombrovoschi, Iuga, Pușcașu, Suslak – Vulturar, Hrezdac – Popa, Isac, Rus – Alvarenga. Vizitatorii au deschis după 19 minute, Sinanovic reluând din fața suprafeței de poartă o minge venită din stânga. Cu un minut înainte, Vulturar, accidentat, îi lăsase locul lui Miculescu.
În minutul 22, Alvarenga (foto) a egalat cu un șut plasat din 12 metri dreapta, trecându-şi astfel, în cont, un prim frumos gol în tricoul roş-alb. Bekescsaba a trecut, apoi, iar în avantaj în minutul 39, Jura marcând din 6 metri, după o centrare de pe dreapta, 1-2. Rus i-a lăsat locul lui Merian, în minutul 42.
La UTA, în partea a doua, Orlic, Costin, El Hasni, Copaci, Coulibaly și Matei au intrat în locurile lui Bodea, Pușcașu, Suslak, Hrezdac şi Isac, accidentat şi el. Ultima schimbare în formula arădeană s-a consemnat în minutul 63, Deta înlocuindu-l pe Merian. Gazdele au egalat la 2 în minutul 76, când Matei a transformat un penalty, dar peste două minute maghiarii aveau să stabilească scorul final, 2-3, prin reuşita lui Urbin.
Testul a fost presărat cu multe durităţi din partea vizitatorilor (n.n. care au dus şi la accidentările puştilor Vulturar şi Isac), care au prestat un joc dus în multe rânduri peste limita regulamentului. Szelpal a fost eliminat în minutul 43 pentru proteste, dar la insistenţele celor de la Elore a fost înlocuit, pentru ca în startul reprizei secunde încă un jucător al oaspeţilor să vadă roşu direct, după un fault grosolan asupra lui Alvarenga.
Spiritele s-au încins şi mai mult pe final, El Hasni şi încă un maghiar fiind şi ei eliminaţi în urma unui meleu, în vreme ce acelaşi activ Alvarenga a ratat egalarea cu şapte minute înaintea ultimului fluier, şutul său din doi metri fiind respins de pe linie de un fundaş advers. Divizionara maghiară, clasată pe locul 4 în eşalonul secund din ţara vecină, a câştigat cu 3-2.